Momentul in care o tanara sta ranita la pamant - filmat si publicat pe retelele de socializare. Potrivit moldovenilor din Israel, tanara ar fi din Moldova. Ambasada tarii noastre in Israel a solicitat informatii daca aceasta femeie este moldoveanca, insa nu a primit un raspuns.
Mai multi moldoveni stabiliti in Tel Aviv au surprins momentele de groaza din timpul atacului cu rachete. O tanara ne-a povestit ca s-a ascuns in subsol, impreuna cu alti localnici, iar bombardamentele au continuat aproape toata noaptea. De dimineata, ambasada Moldovei in Israel anunta ca victime printre concetatenii nostri nu sunt. Ieri un avion de pe cursa Chisinau-Tel Aviv a fost blocat aproape doua ore in zbor din cauza atacurilor.
Metropola israeliana Tel Aviv a fost tinta, marti seara, a unui atac masiv cu rachete lansate din Fasia Gaza, dupa ce armata israeliana a distrus o cladire cu 13 etaje, turnul Hanadi, considerata un fief al miscarii Hamas. Premierul israelian, care a promis o riposta dura, si-a avertizat concetatenii ca actiunile violente ar putea dura „ceva timp”. Trei cetateni israelieni si peste 30 de palestinieni au murit in aceasta spirala a violentelor, cea mai grava din ultimii patru ani.

