O parte din cei 600 de milioane de euro oferiti de Uniunea Europeana vor veni in calitate de grant, iar alta parte – ca si credit in conditii avantajoase. Despre asta a anuntat astazi o delegatie a Comisiei Europene venita la Chisinau. Conditiile de baza sunt ca Moldova sa aiba un Guvern proeuropean si sa indeplineasca reformele pentru care s-a angajat. Banii vor fi investiti in domenii precum educatie si justitie.
Dupa ce acum doua zile Comisia Europeana a anuntat ca Republica Moldova va beneficia de 600 de milioane de euro pentru redresarea economica post Covid 19, astazi la Chisinau a ajuns o delegatie europeana pentru a prezenta detaliile planului care urmeaza a fi implementat. Reprezentantii UE au spus ca sprijinul financiar vine la solicitarea Maiei Sandu.
Katarina MATHERNOVA, DIRECTORUL GENERAL ADJUNCT PENTRU POLITICA DE VECINATATE AL UE:„Acest plan a fost inspirat foarte mult de vizita dumneavoastra personala din ianuarie la Bruxelles, o vizita de mare succes care a fost urmata de vizita presedintelui Consiliului European care a fost la Chisinau in februarie. Am fost inspirati de angajamentele dumneavoastra neintrerupte fata de parcursul de reforme, fata de intentia de a reconstrui RM.”
Potrivit directorului general-adjunct pentru Politica de vecinatate si negocieri de extindere al UE, banii sunt prevazuti pentru devoltarea a 5 domenii. Astfel 220 mln euro ar putea veni pentru gestionarea banilor publici sau investirea mai buna in sectorul public, 100 de milioane de euro vor fi alocati pentru intreprinderile mici si mijlocii, dar si pentru sprijinul comunitatilor raionale. Cei mai multi bani, 230 de milioane de euro, ar putea veni pentru investitii in infrastructura rutiera, digitala si energetica. 25 de milioane de euro sunt prevazuti pentru domeniul educatiei si tot atat pentru reformarea justitiei si combaterea coruptiei.
DOMENIILE PENTRU CARE VOR FI ALOCATI BANII
- 220 mln euro - gestionarea banilor publici
- 100 mln euro - sustinerea Intreprinderilor Mici si Mijlocii
- 230 mln de euro - investitii in infrastructura
- 25 mln de euro - educatie
- 25 mln de euro - Reforma justitiei si combaterea coruptiei
Pentru ca acesti bani sa ajunga in Republica Moldova, autoritatile noastre trebuie sa indeplineasca mai multe conditii, spun reprezentantii UE.
Katarina MATHERNOVA, DIRECTORUL GENERAL ADJUNCT PENTRU POLITICA DE VECINATATE AL UE:„Principala conditie pentru acest an este sa existe un Guvern orientat spre reforme, la fel ca si un Parlament orientat spre reforme.”
Lupta impotriva coruptiei este o alta conditie importanta asteptata de UE.
Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:„O conditie este progres in investigarea furtului miliardului. Acesti bani sunt o combinatie de instrument, o buna parte dintre ei sunt donatii, bani care nu trebuie rambursati, o parte sunt credite la conditii foarte bune.”
Tara noastra este unicul stat non-UE care a primit un astfel de pachet economic din partea Uniunii Europene. Numai in anul 2020, UE a acordat Republicii Moldova, sub forma de granturi, 127 de milioane de euro pentru a face fata crizei provocate de pandemie.

