Politia de Frontiera anunta ca in perioada Sarbatorilor de Pasi, pentru a asigura operativitate la trecerea frontierei de stat, dar si in vederea excluderii a orice risc de securitate la frontiera, a fost dispus un set de masuri speciale. 

Astfel, un numar de circa 1,500 de politisti de frontiera sunt planificati zilnic in activitatile de control si supraveghere a frontierei de stat. Monitorizarea situatiei la frontiera se realizeaza 24/24 si la necesitate este suplinit numarul de angajati din prima linie, dar si a tehnicii speciale de control.

In punctele de trecere a frontierei, in cazurile de majorare a fluxului de calatori si mijloace de transport va fi folosita la maxim infrastructura cu deschiderea suplimentara a benzilor de circulatie, dar si aplicarea REVERS (redirectionarea traficului pe sensul opus de deplasare).

Totodata, in perioada sarbatorilor de Pasti, vor fi deschise puncte de trecere locale, amplasate pe sectorul moldo-ucrainean, pentru a facilita trecerea frontierei de catre cetatenii Republicii Moldova si Ucrainei care locuiesc permanent in raioanele administrative de frontiera in baza pasapoartelor interne (buletin de identitate) sau in baza pasapoartelor pentru iesire peste hotare si trecerea frontierei cu mijloace de transport care apartin acestora a caror capacitate de incarcare nu depaseste 3,5 tone.

„Politia de Frontiera vine cu unele recomandari pentru cetatenii care intentioneaza sa traverseze frontiera de stat in aceasta perioada. Pentru inceput, rugam sa verificati valabilitatea si statutul documentului de calatorie, cu care intentionati sa tranzitati hotarele tarii. In cazul in care planificati sa mergeti in calatorie cu copiii minori, asigurati-va ca ati perfectat documentele acestora, iar in scopul evitarii formarii cozilor, institutia de frontiera recomanda participantilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la granita, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele”, scrie Politia de Frontiera a Republicii Moldova. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.