In Republica Moldova au loc, in continuare, arestari nejustificate. La aceasta concluzie au ajuns expertii Centrului de Resurse Juridice, care sustin ca, anul trecut, peste 90 la suta din cererile de arestare inaintate de procurori au fost acceptate de judecatorii de instructie. Acest lucru denota o examinare superficiala, se arata in raport. Expertii CRJM au expediat datele catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.
Daniel GOINIC, DIRECTOR DE PROGRAM CRJM:„Nu vedem o schimbare de practica la nivelul judecatorilor de instructie si a procurorilor. In continuare, din 10 persoane, in cauza carora se solicita arestarea, noua vor fi arestate de judecatorii de instructie. Este o cifra destul de mare, as spune eu. ”
Astfel, expertii de la CRJM spun ca in 2022, din peste 1600 de cereri de arest inaintate de procurori, 1.502 au fost acceptate de judecatorii de instructie. Rata ramane una inalta si este cauzata inclusiv de examinarea superficiala a cererilor, se arata in raport. Expertii nu au oferit exemple de arestari pe care le considera nejustificate.
Daniel GOINIC, DIRECTOR DE PROGRAM CRJM:„De regula, motivarea procurorilor se face copy paste si acceptarea demersurilor procurorilor, la fel, se facea copy paste de catre judecatorii de instructie. Puteti observa ca judecatorii sau procurorii, mai degraba, dau arest, dar nu alternative arestului: controlul judiciar, imposibilitatea de a parasi tara sunt alte masuri ce pot fi utilizare, doar ca in practica ele nu sunt utilizate.”
Analiza facuta de Centrul de Resurse Juridice a fost transmisa Consiliului Europei. Si asta pentru ca institutia este responsabila sa verifice daca hotararile CEDO sunt executate.
Daniel GOINIC, DIRECTOR DE PROGRAM CRJM:„Orice hotarare CEDO, dupa ce este pronuntata, nu este sfarsitul, adica, apare alt mecanism numit executarea si responsabil de executarea hotararii este Comitetul de ministri al Consiliului Europei, care este un forum format din ministrii de externe ai fiecarui stat membru al Consiliului Europei.”
Analiza urmeaza sa fie examinata pana pe data de 7 iunie, cand Comitetul de ministri al Consiliului Europei urmeaza sa se intruneasca in sedinta. In baza datelor oferite de CRJM, institutia europeana urmeaza sa vina cu recomandari pentru autoritatile de la noi.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

