In satul Volintiri, raionul Stefan-Voda, cateva case care pana nu demult erau pustii, au prins din nou viata. Asta pentru ca au fost renovate, iar acum in ele traiesc cetateni ucraineni refugiati din calea razboiului. Printre noii beneficiari este si o familie din Odesa. Desi au pierdut totul intr-o singura noapte, aici spun ca au regasit linistea si speranta in ziua de maine.
Ecaterina Kovalciuk a fugit din calea bombardamentelor inca din primele zile de la declansarea razboiului in tara vecina. Atunci, in februarie, femeia, insarcinata in luna a cincea, si-a luat baietelul mai mare, parintii, si a lasat in Odesa tot ce ii mai amintea de viata fericita de odinioara.
Asa Ecaterina a ajuns in satul Volintiri, raionul Stefan Voda, localitate aflata la doar 6 kilometri de Ucraina. Sotul insa a ramas sa lupte pe front.
Ecaterina KOVALCIUK, REFUGIATA DIN ODESA: “Ne spuneau sa ne strangem lucrurile, intrucat ceva va fi, dar noi nu credeam. Nu credeam ca asta pot face fratii nostri, pentru ca in Rusia avem o multime de rude.”
“Am urcat in masina si am pornit spre vama Palanca. Ne-am gandit ca fie ce-o fi, nu stiam pe nimeni, nu aveam nici rude, vroiam doar sa ne salvam pe noi si copiii.”
De atunci au trecut cateva luni, timp in care s-a nascut Alisa, mezina familiei.
"Ea s-a nascut in razboi. S-a nascut pe 14 iunie, iar razboiul a inceput pe 24 februarie. Asa ca noi o numim copilul razboiului."
Ecaterina KOVALCIUK, REFUGIATA DIN ODESA: "Ea isi petrece copilaria aici. Am fost ajutati, ne-au oferit totul necesar, haine, cada, pat, carucior.”
La Volintiri, familia traieste intr-o casa din sat, in care de mult timp nu a mai calcat picior de om. Pentru a crea conditii decente de trai, primaria locala, in comun cu mai multi donatori din Germania, au renovat 8 locuinte puse la dispozitie persoanelor refugiate, printre care si casa in care sta familia Ecaterinei Kovalciuk.
Igor HINCU, PRIMAR VOLINTIRI: “Ei (donatorii n.r.) au oferit o suma de bani, iar noi am angajat muncitori din localitate. Am identificat casele, iar proprietarii lor au dat acordul. Am tras canalizare, apa, am schimbat ferestre si usi.”
Ecaterina KOVALCIUK, REFUGIATA DIN ODESA: "Am avut totul, acum nu mai avem nimic. Trebuia ca eu insarcinata fiind, sa caut un colt si sa traiesc in astfel de conditii."
"Nu ma simt un refugiat, ci de parca am fi de-ai nostri. N-am vrut sa fim eliberati. Noi traiam in liniste, cu planuri firesti, cum ar fi sa imi schimb masina sau sa imi fac dintii. Da Doamne sa nu fie mai rau.”
Potrivit autoritatilor locale, in satul Volintiri traiesc 42 de refugiati ucraineni, printre care si cea mai in varsta refugiata, care are 99 de ani.