Tarabe pline cu tot felul de cozonaci au fost expuse la iarmaroacele de Paste, deschise in fiecare sector din capitala. La cel din scuarul Catedralei, primii vizitatori s-au imbulzit pe la mese pentru a gusta din copturile cu stafide, visine ori ciocolata. Tot in centrul capitalei au fost instalate si decoratiunile de Paste, care au ramas aceleasi.

Cozonaci mici si mari au putut gasi cumparatorii, care au venit la iarmarocul, deschis in scuarul Catedralei. Vanzatorii dau asigurari ca au adus cele mai gustoase copturi si isi asteapta cu nerabdare cumparatorii.

Ornamentati cu ozoare ori cu inscriptii, cozonacii le-au atras atentia vizitatorilor. Totusi, acestia au fost ademeniti de tarabele, la care au putut gusta din bunatati.

Si pentru ca feluri au fost multe, unora le-a fost greu sa ia o decizie. Oamenii recunosc ca nu au mai copt cozonaci acasa de ani de zile.

"– A ramas in istorie. In sate, parintii coceau desigur, dar noi – nu. Imi plac cu nuci si fructe."

Desi unii dintre ei s-au bucurat de vanzari bune, comerciantii se asteapta la mai multi cumparatori in urmatoarele zile.

Targurile pascale vor fi deschise in toate sectoarele din capitala pana sambata.

In scuarul catedralei, au fost instalate si decoratiunile de Paste.

Beculetele de pe cele 5 oua si lumanarile de pe stalpii de iluminat vor fi aprinse vineri. Muncitorii ne-au spus ca in acest an nu a aparut nimic nou.

Dupa ziua de Paste, decoratiunile vor fi duse din nou la depozit, unde vor fi pastrate pana la anul.