E ordine pe ulitele satelor unde localnicii stau cu ochii pe gospodariile vecinilor, atunci cand acestia sunt plecati de-acasa. De cand isi pazesc casele unii altora, mai putin se fura si e mai putina galagie. Astazi resposabilii de mahala au primit diplome de la politie, deoarece datorita acestui proiect criminalitatea s-a diminuat cu 10-15 la suta.

Tatiana NASTAS, REPORTER PRO TV: “Intr-o luna si jumatate de cand s-a lansat proiectul supraveghere de vecinatate, in satul Micauti din Straseni au fost descoperite cele mai multe infractiuni. Satenii au grija de gospodariile vecinilor din mahala, iar hotii ajung mai repede pe mana politiei.”

Nicolae Duca, a devenit in februarie supraveghetorul principal in mahala in care locuieste, iar de atunci, a reusit sa-i ajute pe oamenii legii sa descopere un furt. Imediat ce a aflat despre ce li s-a intamplat vecinilor, acesta a chemat politistul de sector, iar infractorii au fost prinsi pe urme fierbinti. 

Nicolae DUCA, SUPRAVEGHETOR DE SECTOR MICAUTI: “Ei in doar jumatate de ora facusera si focul acasa si deja au mancat si iepurii.”

Nu am reusit sa vorbim cu stapanul casei, asa cum acesta se afla la munca, Nicolae Duca, insa ne-a spus ca vecinul i s-a adresat anume lui si nu politistilor deoarece i-a fost mai comod asa.

In aceeasi localitate, un alt supraveghetor de sector, l-a oprit pe un bataus din sat care i-a atacat vecinul. S-a intampalt chiar in ziua in care a fost lansat proiectul. Si in acest caz, vecinul a venit mai intai la el. Cei doi barbati spun ca de cand au acest statut, oamenii din sat ii privesc altfel.

De veghe pe ulitele satelor stau si femeile, nu doar barbatii. Lidia Marcu este casnica, iar recent a surprins doi hoti care furau noaptea din casa vecinilor. 

Potrivit oamenilor legii, din luna ianuarie, datorita proiectului Supraveghere de Vecinatate, in satele din tara, au fost prevenite in jur de 18 infractiuni, cum ar fi furturi si acte de huliganism. Astazi, cei care au contribuit la descoperirea acestora, au primit diplome de la politisti.

Peste 3600 de sectoare de securitate au fost constituite in 285 de localitati din peste 30 de raioane din Moldova. Modelul de surpaveghere in mahala a fost imprumutat de la estonieni si a fost aplicat acum trei ani in premiera in satul Razeni din raionul Ialoveni.