Un nou capitol începe pentru Mitropolia Basarabiei. Episcopul Antonie de Bălți a fost întronizat astăzi în funcția de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, într-o ceremonie solemnă desfășurată la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din capitală. Evenimentul a reunit ierarhi, preoți și sute de credincioși veniți să fie martori la momentul de început al unei noi misiuni pastorale.
Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată sub conducerea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei și un sobor de clerici din cadrul Patriarhiei Române.
După încheierea slujbei, a urmat ceremonia propriu-zisă de întronizare. Primul moment a fost citirea actului oficial.
Momentul culminant al ceremoniei a fost încredințarea cârjei pastorale și conducerea Părintelui Antonie către tronul arhieresc.
Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „La ceremonie au participat sute de enoriași, veniți din toate colțurile țării. Deoarece biserica s-a dovedit neîncăpătoare, o parte dintre credincioși au urmărit ceremonia din curtea lăcașului.”
„Îl cunosc pe Antonie, îl cunosc de mulți ani și mereu discuțiile cu domnia sa au fost așa, tămăduitoare, îi cunosc aspirațiile, știu că are o conștiință națională românească deosebită. Ocupând această funcție, probabil se vor schimba lucrurile în bine pentu că, ne dorim să fim împreună cu frații noștri.”
„Să fie cu lumea în rând, cât l-ar ținea Dumnezeu, dar să fie în stare bună.”
„Un mitropolit trebuie să fie în primul rând credincios, devotat poporului, să își iubească patria și să fie un samaritean.”
„Este un eveniment foarte emoțional, de mare bucurie, de mare mândrie și cu mare speranță”.
Noul Mitropolit își dorește ca între Mitropolia Basarabiei și cea a Moldovei să existe înțelegere și colaborare, spune el.
Părintele ANTONIE, NOUL MITROPOLIT AL BASARABIEI: „Să trecem de la ură și confruntare, la înțelegere și colaborare. Toate neînțelegerile care vor fi, eu cred că putem să le soluționăm pe cale pașnică și să evităm conflicte care au fost chiar nu demult în spațiul nostru.”
În același timp, mitropolitul a anunțat că va lansa mai multe proiecte și că va acorda o atenție deosebită tinerilor.
Părintele ANTONIE, NOUL MITROPOLIT AL BASARABIEI: „Să dimensionăm activitatea care a fost până în prezent prin mai multe proiecte și bineînțeles, ne vom îndrepta către tineret. Știm că tineretul este viitoarul bisericii noastre și vom încerca să fim alături de ei, ajutându-i să înțeleagă credința strămoșilor.”
Noul Mitropolit al Basarabiei s-a născut la 29 mai 1963, în satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Chișinău, iar ulterior Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Din 1995 activează în cadrul Mitropoliei Basarabiei, unde a coordonat proiecte administrative, misionare, culturale și editoriale.
În anul 2014 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, cu titulatura de Orhei, iar peste patru ani, prin votul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a devenit Episcop de Bălți. La sfârșitul lunii mai, Mitropolia Basarabiei a anunțat retragerea din funcție a mitropolitului Petru. Instituția a invocat oficial motive de vârstă și de sănătate. Însă în spațiul public s-a vehiculat că plecarea acestuia a venit în urma unui scandal.

