Minunata manastire de la complexul Orheiul Vechi, vizitata zilnic de zeci de turisti, a fost cuprinsa astazi de flacari. Incendiul a izbucnit in podul cladirii in care se afla chiliile calugarilor si a distrus acoperisul proaspat montat. In stingerea incendiului au fost implicate 4 autospeciale. Zeci de turisti si sateni au sarit in ajutor carand apa cu galetile.
Turistii veniti astazi sa admire splendida manastire din varful dealului de la Orhei au avut parte de o imagine mai degraba dezolanta. Cladirea in care se afla chiliile calugarilor era neagra de scrum si distrusa pe jumatate.
Sorina OBREJA, REPORTER PRO TV: “Focul a izbucnit exact in acest loc si a cuprins acoperisul cladirii. Uitati-va deasupra mea trebuia sa fie acel acoperis din tigla proaspat montat, dar a fost distrus in totalitate, iar bucati din el le vedeti imprastiate pe jos.”
Incendiul a izbucnit la amiaza, tocmai cand calugarii luau masa, asa ca acestia nici n-au apucat sa-si faca semnul crucii ca au luat caldarile si s-au apucat sa stinga focul.
Egumenul VLADIMIR, STARETUL MANASTIRII “NASTEREA DOMNULUI”, BUTUCENI“: Nici n-am inteles ce se intampla, eram toti impreuna cand am vazut ca a izbucnit focul, deci nu ne suspectam pe nimeni dintre noi.”
In ajutor le-au sarit cativa turisti veniti sa se fotografieze prin partile locului.
“Am luat caldarile si am carat apa dintr-o fantana din curtea manastirii. -Poze ati mai reusit sa faceti? -Nu, uitati-va ce murdari suntem.”
Egumenul VLADIMIR, STARETUL MANASTIRII “NASTEREA DOMNULUI”, BUTUCENI“: Ne-au ajutat si turistii, dar si locuitorii din Butuceni, au pompat apa, au evacuat materialele de constructii din pod.”
Pompierii au venit la jumatate de ora dupa ce au izbucnit flacarile.
“Patru autospeciale, 24 de pompieri au luptat cu flacarile doua ore pana au reusit sa stinga incendiul.”
Accesul lor la manastire a fost o adevarata provocare. Dealul este extrem de abrupt, iar drumul de acces, daca poate fi numit drum, este numai gropi si pietre.
SEF DE ECHIPA POMPIERI: “Foarte greu a fost. Doua autospeciale au urcat pana sus, altele doua, insa, nu. Am montat aici furtunurile ca sa aducem apa din sat.”
Cauzele incendiului inca nu sunt clare. Cert e ca in acel loc se monta sistemul de incalzire a chiliilor, iar staretul manastirii presupune ca de vina ar fi un scurtcircuit.
![]()
![]()
Sursa foto: facebook.com/Dorina Darii

