Trei persoane au fost gasite fara suflare, dupa ce, noaptea trecuta, intr-o gospodarie din Ocnita a avut loc un incendiu. Pe corpul unui barbat au fost depistate semne de moarte violenta, iar doua persoane erau carbonizate.
Potrivit politiei, totul s-a intamplat in jurul orei 02:30, in localitatea Unguri.
Incendiul a avut loc in gospodaria unui barbat in varsta de 43 de ani. In urma cercetarilor, in curtea casei a fost gasit un barbat fara suflare cu semne de moarte violenta.
Totodata, au mai fost gasite doua persoane carbonizate. Victimele inca n-au fost identificate.
Pe cazul dat a fost deschis un dosar penal. Politia investigheaza cazul.


