Pompierii au localizat incendiul care a izbucnit la un depozit de utilaje tehnice în această dimineață, în sectorul Ciocana al capitalei. Fumul dens a acoperit cerul. 90 de pompieri cu 11 unițăți de tehnică luptă cu focul. Victime nu au fost înregistrate. Pompierii îndeamnă cetățenii care locuiesc în apropiere să țină ferestrele închise pentru a preveni inhalarea fumului toxic și să evite deplasările.
UPDATE 12:22: Salvatorii IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 12:07. La intervenție au fost implicate și echipele operatorului de gaze ÎCS „Chișinău-Gaz”, precum și specialiștii „Premier Energy Distribution”, pentru deconectarea rețelelor de gaze naturale și energie electrică, în scopul prevenirii riscului de electrocutare.
Totodată, Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul General de Carabinieri a fluidizat traficul și a menținut ordinea publică.
La locul incendiului sunt antrenați 90 de pompieri și salvatori, cu 12 autospeciale IGSU și 17 unități auxiliare. Victime nu au fost înregistrate.
Angajații IGSU continuă lucrările pentru lichidarea finală a incendiului.
UPDATE 10:30: În prezent, pompierii și salvatorii IGSU continuă intervenția pentru lichidarea incendiului izbucnit în această dimineață pe strada Lunca Bâcului din capitală.


La locul incendiului sunt antrenați 65 de pompieri, cu 11 unități de tehnică de intervenție și 17 unități de tehnică auxiliară. A fost constituit statul major operativ, care coordonează toate acțiunile de intervenție și monitorizează evoluția situației.
Până la acest moment, victime nu au fost raportate.
Totodată, IGSU îndeamnă oamenii care locuiesc în apropiere să evite expunerea la fum, să țină ferestrele închise și să limiteze deplasările în aer liber, pentru a preveni inhalarea produselor de ardere și a fumului toxic emanat în urma incendiului.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Potrivit IGSU, totul s-a întâmplat în jurul orei 8:00, pe strada Lunca Bâcului.
Flăcările au cuprins un depozit în interiorul căruia se află utilaje tehnice, tractoare, anvelope și cantități semnificative de ulei.
Focul a cuprins bunuri materiale și depozitate în interiorul obiectivului cu pericol de a se extinde către sectoarele adiacente.
Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.
Sursa foto/video: Telegram/vtememd


Sursa foto: Facebook.com/DmitriiKalmiș

