Incepand cu luna mai, salariul minim al angajatilor din cadrul institutiilor de invatamant cu autogestiune financiar-economica, va fi majorat de la 2000 la 3500 lei. Un asemenea proiect a fost aprobat astazi de catre ministri, in cadrul sedintei Guvernului.
Conform poriectului, a fost aprobata majorarea cu 7 pozitii a clasei de salarizare pentru personalul de conducere (director si director adjunct) din cadrul institutiilor publice de invatamant profesional tehnic, majorarea de la 200 de lei la 250 de lei a sporului pentru titlurile onorifice „Artist al Poporului” si „Maestru in Arta”, de la 100 la 150 de lei - pentru titlurile „Emerit”, „Om Emerit”, „Maestru al Literaturii” si „Mester - Faur”, de la 100 de lei la 150 de lei - pentru titlurile „Maestru Emerit al Sportului” si „Maestru International”, de la 30 lei la 100 lei - pentru titlul „Maestru al sportului” .
Costul anual estimat pentru implementarea prevederilor proiectului este de 82,5 milioane de lei, bani care vor fi alocati din bugetul de stat.


