Începem anul cu facturi mai mari la lumină. Asta pentru că din această lună, moldovenii nu vor mai primi compensații în factură pentru primii 110 kilowați de energie electrică consumați. Consumatorii vor plăti tariful integral la lumină - aproape 3 lei 60 de bani vor achita cei din centrul și sudul țării, iar cei din nord - 4 lei.
Decembrie 2025 a fost ultima lună în care moldovenii au mai primit, pentru noiembrie, compensația la lumină inclusă în factură. Din această lună vor plăti tariful integral la lumină.
Natalia PLUGARU, MINISTRU MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE: „Guvernul, împreună cu UE, a susținut această compensare în factură la energia electrică pe tot parcursul anului, acum facturile care vor veni în decembrie va fi respectiv ultima plată pentru acest an care va fi reflectată în factură. Ultima plată în factură va fi pentru factura care vine în luna decembrie pentru luna noiembrie.”
Anul trecut, toți moldovenii, indiferent dacă erau sau nu înregistrați pe platforma de compensații, au primit ajutor în facturi. Adică, o gospodărie din centrul și sudul țării achita pentru primii 110 kw consumați de energie electrică un tarif efectiv de puțin peste doi lei, iar cei din nord aproape 3 lei. Acest lucru a fost posibil datorită unui suport financiar din partea Uniunii Europene, care a alocat peste 150 de milioane de euro pentru ca moldovenii să nu simtă creșterea tarifelor la energia electrică, înregistrată la începutul anului trecut.
Iuliana MARANCIUC, REPORTER PRO TV: „Din ianuarie, moldovenii vor fi nevoiți să achite tariful integral la lumină. Consumatorii din centrul și sudul țării vor plăti 3,59 lei pentru un kilowatt-oră, iar cei din nord – 4 lei.”
TARIF ENERGIE ELECTRICĂ
PREMIER ENERGY 3,59 lei/kWh
FEE NORD 4,0 lei/kWh
Alexei TARAN, DIRECTOR GENERAL AL ANRE: „În momentul în care dispar sau se reduce valoarea compensațiilor nu înseamnă că tarifele se majorează, tarifele rămân același doar că cheltuilile gospodăriei vor crește.”
Între timp, în acest sezon rece, moldovenii mai primesc compensații, sub formă monetară, pentru căldură. Valoarea minimă este de 500 de lei, iar cea maximă – 1000 lei. Luna trecută au fost 600 de mii de beneficiari. Chiar și așa, anterior, reprezentanții Guvernului spuneau că acesta ar putea fi ultimul sezon rece în care oferă moldovenilor ajutor pentru achitarea facturilor la căldură.
Andrian GAVRILIȚĂ, MINISTRUL FINANȚELOR: „Să avem această tranziție de la compensații la economii reale și venituri mai mari.”
