Inaugurarea unui segment de cale ferată, pe care ministrul transporturilor dorea să o prezinte ca un succes, s-a derulat cu probleme tehnice. Locomotiva pusă pe șine pentru testarea liniei s-a defectat, chiar în timp ce la bord se aflau oficiali de la noi și de peste Prut. „Este un semn bun”, a comentat ironic Vladimir Bolea, încercând să minimizeze incidentul. Linia feroviară, redeschisă după 30 de ani cât nu a fost funcțională, este pe segmentul Cantemir-Fălciu și asigură conexiunea dintre țara noastră și România.
În aproximativ zece minute, trenul a străbătut distanța de la Cantemir până la gara din Fălciu din județul Vaslui, unde este amplasat punctul vamal român. Acolo, conform autorităților, va avea loc un control coordonat al mărfurilor și pasagerilor, iar zona va fi monitorizată cu drone și camere cu termoviziune.
Evenimentul se dorea a fi unul fastuos, deoarece a fost invitată toată presa, oficiali de la noi, dar și agricultori și oameni de afaceri. Însă Locomtiva cu care cei prezenți au călătorit de la Cantemir la Fălciu s-a defectat pe drum înapoi.
Elisa BOLDURATU, REPORTER PRO TV: „În timpul testării oficiale a liniei feroviare, trenul s-a defectat și astfel am așteptat minute bune o altă locomotivă care să ne tracteze pentru a ne continua călătoria.”
Astfel călătoria care urma să dureze 20 de minute dus-întors a durat mai bine de o oră deoarece aproape 40 de minute au așteptat jurnaliștii și oficialii, mai întîi să fie reparată locomptova veche de 30 de ani.
Ministrul Vladimir Bolea a încercat să ironizeze pe seama acestui incident pentru a nu știrbi din importanța evenimentului.
„Suntem în continuare în Fălciu și s-a defectat locomotiva, ceea ce înseamnă un semn foarte bun, drumul este european, construit după toate cerințele noi europene și înseamnă că trebuie să schimbăm și locomotivele să fie europene, ca să fim siguri în ele.”
Într-un final s-a decis să fie chemată o altă locomotivă.
Chiar și cu locomotive defecte și trenuri vechi, agricultorii prezenți la eveniment privesc cu optimism renovarea liniei feroviare și spun că astfel vor avea costuri mai mici pentru transportul produselor lor în Uniunea Europeană.
Ilie STĂVILĂ, AGRICULTOR: „Noi transportăm pe cale rutieră și sunt cheltuieli foarte mari. Se scumpește petrolul acum… Ar fi o oportunitate foarte bună.”
Tudor RAICU, AGRICULTOR: „Dacă calea ferată va lucra, nemaivobid că e la direct, drumul va fi mai scurt, totul va fi mai econom.”
Lucrările de modernizare a liniei feroviare Cantemir–Fălciu au vizat refacerea integrală a aproximativ 4 kilometri de cale ferată, precum și reabilitarea podului peste Prut și a punctelor de frontieră Prut 2 și Fălciu. Reluarea traficului pe acest tronson va facilita accesul mai rapid către piețele europene.
Ionel SCRIOȘTEANU, SECRETAR DE STAT, MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII DIN ROMÂNIA: „Vor duce la o conectare mult mai bună, mult mai optimă, care să permită o dezvoltare sper eu cât mai accelerată a Republicii Moldova în parcursul ei spre integrarea în Uniunea Europeană și integrare economică cât mai puternică cu România.”
Proiectul, lansat anul trecut de căile ferate moldovenești și române, are ca obiectiv principal transportul de mărfuri, dar oferă și perspectiva reluării curselor de pasageri. Ultimul tren marfar a circulat pe acest torson în 1989, iar transportul de pasageri a fost suspendat în 2009. Investițiile Republicii Moldova se ridică la aproximativ 10 milioane de lei.

