Individul de la Puhaceni care acum un an si jumatate si-a injunghiat amicul de pahar, iar apoi i-a dat foc, a vrut sa scape de puscarie, dupa ce acum trei luni a fost condamnat la detentie pe viata.
Potrivit procurorilor, acesta avocatul inculpatului a solicitat Curtii de Apel anularea sentintei primei instante, in care asasinul a fost condamnat la detentie pe viata si pronuntarea altei hotarari, prin care clientul sau sa fie achitat cu o pedeapsa mai blanda.
Procurorii au adus suficiente probe intru confirmarea vinovatiei inculpatului, astfel incat Colegiul penal al Curtii de Apel Chisinsu a respins ca nefondat apelul avocatului in interesele faptasului si nu a acceptat contestatia, astfel ca acesta nu a evitat pedeapsa primita de la prima instanta.
Totul s-a intamplat in septembrie 2017, in satul Puhaceni, Anenii Noi. Potrivit procurorilor, atunci suspectii au baut impreuna cu victima, dupa care intre ei s-ar fi iscat un conflict si l-au injunghiat pe tanarul de 22 de ani. Totodata, oamenii legii spun ca acestia ar fi incercat sa ascunda cadavrul, l-au incendiat si l-au ingropat in curtea unuia dintre suspecti.
Dupa trei luni, mama tanarului de 22 de ani a fost anuntata de politie ca au fost gasite osemintele fiului ei in curtea unui vecin.
Astfel, pentru omorul intentionat, huliganism si pastrarea si prelucrarea drogurilor, autorul omorului a fost condamnat la detentie pe viata, acum trei luni. Ceilalti trei complici care au ajutat la ascunderea cadavrului au primit cate 2 ani de puscarie.
Potrivit procurorilor, principalul suspect mai fost in conflict cu legea, fiind condamnat anterior la 6 ani de detentie pentru injunghierea unei persoane, care, din fericire, a ramas in viata.
Pe langa pedeapsa cu detentie pe viata, autorul omorului a fost obligat sa achite partii vatamate un prejudiciu moral si material in valoare de 130 de mii de lei.
Pe langa asta, autoritatile urmeaza sa mai incaseze de la acesta 8666 lei pentru recuperarea cheltuielilor judiciare suportate.
Pe Instagram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova, dar si din lume!
Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


