In medie 80% din placintele cu branza puse spre vanzare nu contin branza proaspata de vaci, dar un amestec cu produse pe baza de grasimi vegetale. Despre asta au anuntat inspectorii de la Agentia Nationala pentru Siguranta Alimentelor in urma controalelor efectuate la mai multi agenti economici din tara care produc placinte.
In rezultat inspectorii au stabilit ca o mare parte din agenti economici apeleaza la practici comerciale inselatoare la etichetarea placintelor puse spre comercializare.
Potrivit ANSA, in calitate de umplutura se utilizeaza un produs alimentar pe baza de grasimi vegetale compus din ulei de palmier hidrogenat, ulei de soia, ulei de floarea soarelui cu adaos de lapte degresat, care doar imita branza proaspata de vaci. In aceste cazuri, au fost luate probe atat de umplutura cat si de placinte puse spre vanzare.
Responsabilii de la ANSA mentioneaza ca rezultatele de laborator a umpluturii au scos in evidenta un aspect ingrijorator.
„In unele cazuri, continutul de acizi grasi trans din umplutura este excesiv de ridicat, anume 51g/100g de grasime, cantitate ce depaseste de peste 25 ori limita stabilita la nivel European (2g/100g de grasime). In placinte cel mai inalt continut de acizi grasi trans constatat, constituie 23 g/100g de grasime, care la fel depaseste nivelul European de 2g/100g”, se arata in comunicatul emis de ANSA.
Totodata, avand in vedere caracterul foarte grav al incalcarilor, inspectorii au emis prescriptii de modificare a etichetei produselor in conformitate cu legislatia in vigoare, astfel incat consumatorii sa nu fie inselati cand aleg sa procure un produs alimentar. Agentii economici care continua sa induca in eroare consumatorii risca sa fie sanctionati.
„Atragem atentia tuturor agentilor economici ca este interzisa utilizarea denumirii Placinta cu „branza” pentru produsele a caror umplutura nu contin branza de vaci, sau contin un amestec de branza de vaci cu produs alimentar pe baza de grasimi vegetale. Totodata atentionam cu privire la obligatia de a indica lista tuturor ingredientelor. Inscrierea se va face pe un afis, anunt sau in orice alta forma, fara riscul de confuzie pentru consumator”, se mai arata in comunicat.
Potrivit celor de la ANSA, continutul de acizi grasi trans in produsele alimentare urmeaza in scurt timp sa fie reglementata si in Republica Moldova, ceea ce le va permite sa aplice masurile restrictive, care se pot solda chiar cu privarea de dreptul de a desfasura o anumita activitate pe un termen de la 3 luni la un an, pentru agentii economici care vor continua sa plaseze pe piata produse alimentare periculoase pentru sanatatea consumatorilor.
„Consumul de alimente bogate in acizi grasi trans prezinta un risc major pentru sanatatea consumatorilor. Conform studiilor efectuate de Organizatia Mondiala a Sanatatii un aport mare de acizi grasi trans creste in mod semnificativ riscul de boli cardiace, mai mult decat orice alt nutriment cu numar de calorii similar”, precizeaza responsabilii de la ANSA.








Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


