La un an de pandemie, autoritatile nu au reusit sa asigure toti elevii si profesorii cu tehnica necesara astfel incat invatamantul online sa nu devina o problema. Am intrebat ministerul Educatiei cati copii nu au un calculator acasa si ce solutii au pentru ei, dar nu ni s-a raspuns pana acum. Invatamantul de la distanta este o provocare mai ales pentru familiile numeroase.
Nicoleta Ganea, profesoara la liceul “Vasile Alecsandri” din capitala, locuieste impreuna cu cei trei copii ai sai in satul Hulboaca. Astazi toti au avut ore online. Ziua a inceput la ora 7 dimineata.
Cei patru trebuiau sa imparta azi o tableta si un telefon, lucru imposibil. Asa ca mezina familiei, Delia, care are 7 ani, a mers cu mama la munca.
Nicoleta GANEA, PROFESOARA DE DANS: “Eu am ore online si, din motiv ca calcultatorul este ocupat de feciorul meu, eu trebuie sa lucrez la liceu. Ea trebuie sa aiba orele ei online, la ora 8, e mai complicat.”
Acasa au ramas ceilalti doi copii. Sergiu este student in anul intai la Universitatea Tehnica. Tanarul s-a conectat la ore de la tableta.
Sergiu GANEA, STUDENT: “Online sunt probleme, de exemplu nu am conexiunea buna sau sunt pene de curent. Am avut un obiect, internetul nu mergea bine, eram nevoit sa ies din aplicatie, sa intru.”
Iar la etajul doi se afla sora lui mai mica, Nicoleta. Tanara este in clasa 11 si a folosit telefonul mobil pentru ore.
Nicoleta GANEA, ELEVA: ,,E complicat, e mai bine fizic, intelegem profesorul, comunicam cu colegii, asa stam acasa.”
Nicoleta si Delia au ajuns la liceu in clasa pe care o vor imparti toata saptamana. Nicoleta pentru a preda elevilor sai, iar Delia pentru a invata.
Nicoleta GANEA, PROFESOARA DE DANS: ”Eu sunt sigura, la toti copii astia stau parintii langa ei. Nu e posibil sa se conecteze, microfon, camera, sa includa o parola. Nu imi imaginez ce fac parintii care muncesc si se afla la birou.”
Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: “Delia s-a conectat la ora de pe telefonul mamei sale. Prima lectia a fost limba romana, iar profesoara le-a povestit legenda martisorului. Copiii continua a doua lectie, la fel, cu limba romana."
Nicoleta, care este si diriginta, trebuia sa predea azi ora de dezvoltare personala, relatii armonioase in familie si dans.
Nicoleta GANEA, PROFESOARA DE DANS: ,,Mesajul ajunge cu intarziere sau intrebarea la fel si atunci se rupe firul.
- Daca el vrea sa dea o intrebare, pana isi aprinde microfonul, se gandeste “Ei bine, nu mai intrerup!”.
- Imaginati-va la lectia a sasea am ora de dans popular, cat e de complicat sa arat niste elemente."
Vineri, autoritatile au decis ca de pe 1 martie scolile si universitatile din tara revin la invatamantul online. Peste 6000 de parinti au semnat o petitie prin cer autoritatilor sa anuleze decizia. Am intrebat de mai multe ori ministerul Educatiei ce solutii au pentru familiile cu multi copii sau care nu dispun de tehnica pentru a invata de la distanta, dar nu ni s-a raspuns pana acum la solicitare. Potrivit datelor oferite de Minister la sfarsitul anului trecut, 53 de mii de elevi din tara nu aveau conexiune la internet sau un calculator acasa. Institutia nu a venit cu date pentru acest an.

