Primarul General, Ion Ceban, explica faptul ca astuparea gurilor de captare a apei face parte din proces, pentru a evita patrunderea asfaltului in canalizare. Declaratiile vin dupa ce Ruslan Codreanu a publicat o fotografie si l-a criticat pe primar.

Fostul primar interimar, Ruslan Codreanu, a publicat ieri pe retelele de socializare o fotografie cu o gura de captare a apei astupata. Acesta a comentat ca "asa arata reparatia strazii Albisoara cu 100 milioane de lei, cadou de la presedintie in an electoral. Nu doar ca se frezeaza 2 cm de asfalt si nu se intervine la fundatie, ceea ce va duce ca in jumate de an, strada iar va fi cu denivelari si crapaturi. Dar se mai asfalteaza si grilele de scurgere a apei. Asa Ion Ceban rezolva problema cu inundatiile pe Albisoara."

Drept raspuns, Ion Ceban spune ca unii sunt buni pentru critica si, de fapt, habar nu au despre anumite procese de realizare a unor proiecte si obiective. El mentioneaza ca acest lucru este facut constient, intrucat in procesul tehnologic de asternere a asfaltului se recomanda astuparea gurilor de captare prin diferite metode, pentru evitarea patrunderii asfaltului in canalizarea pluviala.

"Va voi da o intalnire pe santier tuturor celor curiosi, dupa care putem merge si pe la obiectivele nerealizate de fostii asa numiti conducatori ai capitalei sau alti "experti"", mai spune Ceban.

Astazi, Ruslan Codreanu a plecat la fata locului si a vazut ca sub grilaj se pune carton, insa oricum el crede ca problema inundatiilor nu este rezolvata:"Expertii din domeniu mi-au explicat ca, capacitatea grilajului este sub standard si se utilizeaza la parcari si drumuri inguste. Pentru strada Albisoara cu trafic intens si capacitate mare, ar fi trebuit obligatoriu de instalat Grilaj D400 (info gasita si pe site-ul producatorilor). Grilele nu sunt incadrate in carcase de beton, ceea ce va duce la situatia care o avem si pe Stefan. Concluzia este urmatoare - Strada Albisoara va fi asfaltata pana in octombrie-noiembrie, cum e turnat asfaltul poate e si bine. Dar problema inundatiilor cum a fost, asa si va ramane".