Premierul demisionar, Ion Chicu, vine cu un mesaj catre deputati si spune ca plecarea din functie a prim-ministrului sau a unui ministru nu inseamna ca institutia nu va functiona.
"Atest ca tot mai multi politicieni, inclusiv fosti colegi ministri, vin cu scenarii apocaliptice privind situatia in tara, care ar urma sa fie pana la alegerile parlamentare anticipate din mai. Va rog mult, nu duceti oamenii in eroare si nu isterizati societatea. Activitatea cotidiana si administrarea lucrurilor pe domeniile de responsabilitate o asigura oamenii din ministere si institutii. Plecarea unui prim-ministru sau a unui ministru nu inseamna blocarea activitatii ministerului/institutiei. Anume un asemenea model am incercat sa implementam pe durata mandatului si sunt absolut sigur, ca am reusit. Ministerele raman totalmente functionale si cu oameni foarte responsabili. Lasati specialistii de acolo sa lucreze si nu panicati societatea - asta voturi suplimentare la alegeri n-o sa va aduca", a scris Chicu pe facebook.
Potrivit lui, toate institutiile guvernamentale vor functiona la capacitate maxima, in conditiile statutului de guvern in exercitiu. Daca alegerile parlamentare vor avea loc in luna mai si un guvern nou va fi instalat pana la 1 iulie 2021, situatia bugetar-fiscala va fi una stabila, fara riscuri majore.
Recent, deputatii PAS au catalogat refuzul lui Ion Chicu si a altor ministri de a asigura interimatul functiilor actiuni drept o diversiune impotriva statului.
Pe 24 decembrie, Ion Chicu a anuntat ca pana la 31 decembrie 2020 interimatul functiei de prim-ministru va fi asigurat de el. Tot pana la 31 decembrie 2020 interimatul functiei de Ministru al Sanatatii, Muncii si Protectiei Sociale, Ministru al Finantelor si Ministru al Economiei si Infrastructurii, va fi asigurat de ministrii actuali, respectiv Viorica Dumbraveanu, Serghei Puscuta si Anatol Usatii. Ceilalti ministri isi vor continua activitatea mai departe.
Tot atunci, in cadrul unei emisiuni televizate, ministrul in exercitiu al Sanatatii, Viorica Dumbraveanu, a spus ca interimatul functiei de premier ar putea fi asigurat de catre Victor Gaiciuc, fiind cel mai experimentat ministru. Asta in conditiile in care viceprim-ministrii isi vor da refuzul.


