Fostul director general interimar al Aeroportului, Petru Jardan, și fostul director al Departamentului financiar-administrativ, Alexandru Ciutac, sunt acuzați că ar fi prejudiciat întreprinderea de stat cu aproape 3,7 milioane de lei. Procurorii cer câte 7 ani de închisoare pentru cei doi, precum și recuperarea integrală a prejudiciului. Responsabilii de la Procuratura Anticorupție au declarat pentru PRO TV că acest dosar este unul separat, pornit în urma autosesizării PA, pe baza unor noi rezultate obținute în cadrul acțiunilor de urmărire penală din dosarul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Sentința urmează să fie pronunțată pe 20 noiembrie.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, cei doi ar fi acționat în interesul grupului criminal condus de Ilan Șor și ar fi transferat asupra Aeroportului obligația de a achita primele de asigurare care revenea companiei „Avia Invest”, după concesionarea întreprinderii. În urma acestor acțiuni, Aeroportul ar fi fost prejudiciat cu 3 690 687,94 de lei.
Astfel, Petru Jardan, care activa în calitate de director general interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, ar fi semnat un contract de asigurare în valoare de 379 020 de dolari, iar ulterior, din contul întreprinderii de stat, au fost achitate companiei de asigurare primele de asigurare.
Unele plăți ar fi fost efectuate în pofida faptului că, potrivit contractului de concesiune încheiat la 30 august 2013 între Agenția Proprietății Publice și „Avia Invest”, obligația de procurare și menținere a asigurărilor revenea deja întreprinderii concesionare, adică „Avia Invest”.
Totodată, la 1 noiembrie 2013, polița de asigurare a fost emisă pe numele „Avia Invest”, iar drepturile și obligațiile Aeroportului Internațional Chișinău au revenit întreprinderii concesionare „Avia Invest”. Cu toate acestea, procurorii susțin că cei doi ar fi omis să înregistreze acordul adițional în evidența contabilă a întreprinderii de stat, fapt care ar fi permis nerestituirea sumelor achitate de Aeroportul Internațional Chișinău.
În cadrul dezbaterilor judiciare, procurorii au cerut câte 7 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții pe un termen de 5 ani, precum și recuperarea integrală a prejudiciului.
Pronunțarea sentinței a fost stabilită pentru 20 noiembrie 2026, la ora 15:00.
Dosarul concesionării Aeroportului Chișinău
Dosarul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău a fost trimis în instanță în 2023 și îi vizează pe opt foști funcționari și demnitari. Printre cei judecați sunt fostul premier Iurie Leancă, fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr, fostul director al Agenției Proprietății Publice Tudor Copaci, fostul director adjunct al APP Angela Susanu, precum și mai mulți foști responsabili din cadrul Aeroportului și APP.
Potrivit procurorilor, inculpații ar fi concesionat în 2013 Aeroportul Internațional Chișinău în interesul unei organizații criminale, iar acum riscă închisoare de la 4 la 8 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 10 la 15 ani.
Acuzatorii mai spun că Iurie Leancă, Valeriu Lazăr, Tudor Copaci și Petru Jardan ar fi micșorat procentul din profit care urma să ajungă în bugetul de stat în urma concesionării aeroportului – de la 8% la 1%, iar concursul ar fi fost mimat, statul fiind prejudiciat. Învinuiții nu își recunosc vina.
Procurorii cer până la 6 ani de închisoare pentru Iurie Leancă, Valeriu Lazăr și alți șase inculpați
Pe 14 septembrie au avut loc dezbateri juridiciare în urma cărora procurorii au cerut condamnarea la închisoare a celor opt inculpați. Pentru fostul prim-ministrul al Republicii Moldova, Iurie Leancă și ex-ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, procurorul a cerut câte 6 ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis.
Aceeași pedeapsă a fost solicitată și pentru fostul director general al Agenției Proprietății Publice, Tudor Copaci, fosta directoare adjunct a APP, Angela Susanu, ex-directorul general interimar al Întreprinderii de Stat (Î.S.) „Aeroportul Internațional Chișinău”, Petru Jardan și fostul director financiar al întreprinderii, Alexandru Ciutac. Pentru fosta șefă adjunctă a Direcției administrarea proprietății publice a APP, Maria Șendilă și fosta șefă a Serviciului analiză economică a Aeroportului Internațional Chișinău, Alla Țubari, acuzatorul cere câte 5 ani de închisoare, în penitenciar pentru femei.
Totodată, acuzarea a solicitat atunci ca cei opt să fie plasați în arest imediat după pronunțarea sentinței și să rămână în arest până când hotărârea va deveni definitivă, inclusiv după examinarea eventualelor căi de atac la Curtea Supremă de Justiție.
Când a revenit Aeroportul Internațional Chișinău în proprietatea statului
Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în proprietatea statului în luna martie 2023, în baza unei decizii a Curții de Apel, după ce compania concesionară, Avia Invest, controlată de Ilan Șor, fusese acuzată că nu a realizat investițiile promise în dezvoltarea aeroportului.
Acordul de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău a fost semnat în condiții netransparente, în august 2013, între Agenția Proprietății Publice și compania Avia Invest, controlată de fugarul Ilan Șor, pentru o perioadă de 49 de ani. În acest timp, compania se obliga să-i achite statului un procent din venituri și să efectueze investiții de peste 240 de milioane de euro.
În 2020, APP a anunțat despre rezilierea contractului, din motiv că Avia Invest nu și-ar fi executat obligațiile contractuale. Atunci, compania a respins acuzațiile și a atacat decizia APP în instanță.


