Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că ar fi lovit mortal un copil și ar fi părăsit locul accidentului, a obținut dreptul de a sesiza Curtea Constituțională în cadrul procesului penal în care este judecat. Hotărârea a fost pronunțată în ședința de astăzi, după ce instanța a admis cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate.

Dorin PODLISNIC, AVOCAT: „Decizia de astăzi nu are nici un scop juridic, are scopt de a întinde procesul. Scop de a obține surbenirea termenului de prescripție ca să scape de anumite responsabilități și răspunderi.”    

În urma acestei hotărâri, ședințele de judecată au fost suspendate până pe 19 februarie. Potrivit instanței, situația invocată de apărare ar fi apărut cu mai bine de o lună în urmă. Anterior, procurorul de caz a declarat că acest demers este o tentativă de amânare a examinării dosarului. La rândul său, avocatul părții vătămate a calificat acțiunea drept un „șiretlic” și un „ping-pong juridic”.