Judecătorul Lilia Lupașco care a examinat dosarul lui Veaceslav Platon, dar și a lui Nicanor Ciochină a fost prinsă cu o avere nedeclarată de peste 700 de mii de lei de către Autoritatea Națională de Integritate.
Potrivit ANI, a fost constatată o diferență substanțială și deținerea uni averi nejustificate pentru perioada 01.08.2016-18.10.2022 în mărime totală de 739 203 lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate de către persoana supusă controlului și membrii de familie.
În vederea confiscării averii, cauza va fi transmisă în judecată. După rămânerea definitivă a actului de constatare, mandatul îi va fi încetat și nu va putea exercita anumite funcții pentru o perioadă de 3 ani cu înscrierea în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții.
Potrivit Ziarului de Gardă, este vorba despre Lilia Lupașco, magistrată la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, despre care s-a scris în 2022 că ea și soțul său, jurist de profesie, au scos la vânzare un apartament de lux amplasat într-o zonă selectă a capitalei, în apropierea parcului Valea Morilor, pentru suma de aproximativ 6,5 milioane de lei.
În anunțul de atunci însoțit de mai multe fotografii care arăta luxul în care locuia familia judecătorului, era indicat că apartamentul cu vedere spre parcul și lacul Valea Morilor avea o suprafață de 170 de metri pătrați. Imobilul lipsea însă din declarațiile de avere și interese ale magistratei. Acesta era compus din două apartamente comasate, unul din care procurat, în acte, de părinții magistratei.
Lilia Lupașco susținea că familia sa a scos locuința la vânzare pentru că avea nevoie de bani pentru a continua construcția unei case, începută în 2021, într-o suburbie a capitalei, unde pentru materiale de construcție și manoperă a cheltuit deja 2 milioane de lei.
După o discuție cu reporterul ZdG, în care magistrata afirma că averea pe care o deține familia ei este în strictă conformitate și corespunde cu veniturile pe care le are, anunțul despre vânzarea locuinței a fost șters de pe site-ul agenției imobiliare.
Lilia Lupașco a ajuns în atenția opiniei publice în februarie 2021, după ce magistrata Tatiana Bivol, care a decis rejudecarea dosarului în care controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de închisoare, s-a retras. Locul ei în completul de judecători i-a revenit magistratei Lupașco, care a solicitat și a primit acceptul pentru reluarea cercetării judecătorești, deși Codul de procedură penală (CPC) permite să nu fie reluată etapa anchetei, după înlocuirea unui judecător din completul de judecată.
Totodată, ea administrează și dosarul lui Nicanor Ciochină, în care un băiat de 14 ani a fost lovit mortal.
Am solicitat o reacție de la Judecătoria Buiucani, însă deocamdată nu am primit un răspuns.

