Moldoveanul condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru omorul unui renumit medic din Italia a fost eliberat cu 9 ani mai devreme, dupa ce a ajuns sa-si ispaseasca pedeapsa intr-un penitenciar din R. Moldova, scrie ZdG.md
Cazul lui Vasile Coceban, care impreuna cu logodnica sa si alti conationali au jefuit si omorat un medic din Milano, a scandalizat opinia publica din Italia, iar presa locala a mediatizat pe larg omorul medicului si condamnarile celor implicati. Imediat dupa crima, Coceban a fugit din Italia si s-a ascuns in R. Moldova, de unde, in lipsa unor tratate bilaterale intre cele doua tari, nu putea fi extradat. Ulterior, la solicitarea autoritatilor italiene, pe numele sau a fost deschis un dosar penal, in baza caruia a si fost condamnat.
Recent, justitia din R. Moldova l-a eliberat pe Coceban, dupa executarea a doar 11 ani de pedeapsa, in timp ce complicii sai, condamnati la ani grei de detentie in Italia, sunt inca dupa gratii.
Vasile Coceban a fost retinut in 2009, fiind suspectat de complicitate la „crima de la Milano”, comisa cu doi ani mai devreme. In noiembrie 2007, in Milano, Italia, Coceban, impreuna cu logodnica sa, Tatiana Mitrean, 23 de ani, si alte cinci persoane, toti cetateni ai R. Moldova, au jefuit o locuinta din Fiera, un cartier select din Milano.
Medicul a decedat in urma asfixiei mecanice
Apartamentul-tinta era al lui Colturani Marzio, un medic celebru de 64 de ani. In casa acestuia Tatiana lucra de doi ani in calitate de menajera. Tanara, potrivit procurorilor italieni, a organizat jaful si i-a transmis lui Coceban cheile de la apartament.

In noaptea de 12 spre 13 noiembrie, 2007, inarmati cu manusi si masti, acestia au intrat in locuinta lui Colturani Marzio. In acel moment, in casa se aflau medicul italian si fiul sau, Luca Colturani. In timp ce unul dintre inculpati veghea din scara blocului, ceilalti l-au atacat pe proprietar si pe fiul sau, legandu-le mainile si picioarele, iar pentru a-i impiedica sa strige, le-au acoperit gurile cu banda adeziva. Dupa imobilizarea victimelor, faptuitorii au deschis safeul si au sustras bijuterii din aur si argint, dar si alte bunuri estimate la aproximativ 617 mii de euro. Medicul, de 64 de ani, bolnav de inima, nu a rezistat presiunilor si a decedat in urma asfixiei mecanice.
Chiar in dimineata de dupa producerea jafului, presa italiana deja scria despre „trei suspecti din Europa de Est care au ascultat-o pe menajera moldoveanca”. Dupa trei luni de investigatii, perchezitii si interceptari telefonice, Tatiana Mitrean a fost arestata de politia din Italia, iar in mai 2009, instanta de Apel din Milano a condamnat-o la 20 de ani de inchisoare pentru complicitate la omucidere si jaf, ulterior pedeapsa fiindu-i redusa la 18 ani.
Potrivit presei locale, numarul participantilor la crima sa extins treptat, de la patru din primele reconstituiri, la cinci, apoi la sapte. Astfel, Serghei Dragan, barbatul care a fost identificat chiar de fiul victimei, a primit 24 de ani de detentie si s-a sinucis in inchisoare in august 2011. Constantin Petcu a fost condamnat la 27 de ani de inchisoare, definitiv, intrucat nu a atacat decizia. Altor doi complici, Valeriu Cociu si Alexander Bunduchi, condamnati de prima instanta la 24 de ani, in 2015, le-a fost redusa pedeapsa pana la 17 ani. Adrian Podaru, un alt cetatean moldovean care ar fi participat la jaf, potrivit marturiilor oferite de Petcu, pe care ulterior si le-a retras, a fost condamnat in prima instanta la 26 de inchisoare, iar in 2019, Inalta Curte din Roma l-a achitat.
„Moldova protejeaza criminalul medicului din Milano”
Imediat dupa crima, Coceban a fugit din Italia si s-a ascuns in R. Moldova. „Moldova protejeaza criminalul medicului din Milano”, – scria presa italiana, in care incepand cu 2009, Coceban era prezentat ca fiind seful bandei si „principalul autor al omorului medicului italian”.

sursa: affaritaliani.it