Kremlinul sustine ca nu stie la ce document s-a referit presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a afirmat ieri, la Bruxelles, ca Ucraina ar fi interceptat un plan al Rusiei de distrugere a Republicii Moldova.
"Adresati-va domnului Zelenski, noi nu stim despre ce este vorba”, a afirmat azi purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, intrebat de jurnalisti despre declaratiile lui Zelenski despre planul serviciilor secrete ruse de a distruge Republica Moldova.
Liderul de la Kiev spune ca a avertizat-o pe Maia Sandu iar Serviciul de Informatii si Securitate a confirmat ca au fost identificate activitati subversive cu scopul subminarii statului Republica Moldova. Declaratiile lui Zelenski vin in contextul in care Moscova a acuzat Occidentul, prin vocea ministrului sau de Externe, Serghei Lavrov, ca vrea sa transforme Republica Moldova intr-o noua Ucraina.

