Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, Vladislav Kulminski, vine cu unele precizări despre suspendarea temporară a vizelor de imigrare pentru cetățenii din 75 de țări, printre care și Republica Moldova. Acesta afirmă că este vorba despre un impact limitat pentru cetățenii noștri și cel mai important că vizele de muncă, studii și afaceri nu vor fi afectate. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Radio Moldova.
Vladislav KULMINSKI, AMBASADORUL REPUBLICII MOLDOVA ÎN SUA: „Este foarte important să înțelegem că vizele turistice, vizele de studii, de muncă, de afaceri în continuare vor fi eliberate și procesate în regim normal și ele nu sunt afectate. Statele Unite a luat această măsură cu caracter administrativ și au suspendat temporar emiterea vizelor de emigrare pentru cetățenii unor state, inclusiv al Republicii Moldova începând cu 21 ianuarie 2026. Această suspendare administrativă va fi valabilă până când Statele Unite vor parcurge un proces de reevaluarea criteriilor privind utilizarea asistenței publice. Cel mai important că vizele de muncă, studii și afaceri nu vor fi afectate și este vorba despre un impact limitat asupra cetățenilor Republicii Moldova”.
Totodată, ambasadorul menționează că, vizele deja procesate nu vor fi nici anulate, nici suspendate.
Vladislav KULMINSKI, AMBASADORUL REPUBLICII MOLDOVA ÎN SUA: „Referitor la toate dosarele care sunt în procesare, nu vor fi nici anulate, nici suspendate. Important să subliniem că toate cererile pentru vizele de emigrare în continuare pot fi depuse, însă emiterea va fi temporar suspendată. Persoanele în continuare pot depune cereri la ambasada Statelor Unite, pot avea interviuri, doar că eliberarea lor va fi temporar suspendată”.
Administrația Trump a anunțat ieri că va suspenda, începând cu 21 ianuarie, pe termen nedeterminat, procesarea vizelor de imigrare pentru cetățenii a 75 de țări. Printre statele vizate se află Rusia, Iran, dar și Republica Moldova, scrie Reuters.
Totodată, MAE a precizat că aceasta este o măsura cu caracter administrativ, fiind parte a unui proces de reevaluare a criteriilor privind utilizarea asistenței publice și nu constituie o interdicție generală de călătorie sau de acces în SUA.

