La podul de la Otaci și la lacul de acumulare Dubăsari în râul Nistru a fost împrăștiat material absorbant pentru a curăța apa. Imaginile au fpst publicate pe Telegram de către ministrul Mediului.

Astăzi, ministrul Mediului a venit cu informații actualizate despre situația apei de pe Nistru și spune că evoluția este una bună, însă scurgerile mai există, chiar dacă în volume mai mici. Dacă în următoarele 48 de ore, analizele vor arăta aceleași rezultate, stația de pompare de la Cosăuți ar purtea fi redeschisă.

Totodată, acesta a precizat că în urma analizelor pe tot segmentul de la Naslavcea până la Vadul lui Vodă este evoluție pozitivă, iar toate cele trei puncte critice Naslavcea, Cosăuți, Rezina au atins pe 17 martie limita admisibilă de 0,1 mg per litru: „Este o dovadă clară că reversările de petrol au fost puternic atenuate, iar barajele absorbante și-au făcut efectul”.

Astfel, dacă în următoarele 48 de ore, analizele vor arăta aceleași rezultate sau se vor îmbunătăți, se ia în calcul redeschiderea stației de pompare de la Cosăuți care aprovizionează regiunile Soroca, Sîngerei, Florești și Bălți: „Este important să avem cel puțin două analize consecutive în limite admisibile la cel puțin o zi. Doar așa ne vom asigura că apa nu prezintă un pericol”, a subliniat ministrul.

Contaminarea râului Nistru cu substanțe poluante de origine petrolieră a avut loc în urma atacului militar al Federației Ruse asupra Complexului Hidroenergetic Nistrean din Ucraina, din 7 martie. 

Citeste si : „Atacul rusesc a provocat poluarea transfrontalieră a Nistrului”. Cauza petelor uleioase de pe râul Nistru. Explicațiile autorităților ucrainene
Citeste si : Mai multe raioane din nordul țării au rămas fără apă după poluarea Nistrului: autoritățile cer administrațiilor locale verificarea rezervelor și surse alternative pentru instituțiile esențiale

În acest context, duminică, Guvernul s-a convocat într-o ședință specială și a instituit stare de alertă de mediu pe râul Nistru pentru 15 zile. Aceasta vizează raioanele situate în bazinul Nistrului - Drochia, Soroca, Bălți, Sîngerei, Florești, Șoldănești, Telenești, Chișinău dar și localitatățile din stânga Nistrului. Parțial regimul se extinde în raioanele Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni și altele.

Citeste si : Guvernul a aprobat starea de alertă de mediu pentru 15 zile în contextul situației de pe Nistru. Ce prevede această măsură - VIDEO

Tot duminică, două baraje de protecție pe râul Nistru, în apropierea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă au fost instalate de către Apă Canal Chișinău. Măsura a fost luată în contextul situației create pe râu și are drept scop prevenirea unei eventuale situații critice care ar putea afecta alimentarea cu apă a capitalei.

Totodată, alte trei baraje absorbante noi au fost instalate și sâmbătă: două în localitatea Arionești, raionul Dondușeni, și unul pentru securizarea stației de captare de la Cosăuți, raionul Soroca.

Deși prezența substanțelor petroliere a fost confirmată până acum doar în zona de nord, autoritățile au demarat o evaluare preventivă a tuturor stațiilor de captare, inclusiv a celei din Chișinău, pentru a preveni orice risc pentru populație.