La Soroca, atmosfera de sarbatoare devine vesela cand se intuneca, iar luminitele de pe brad se aprind. Pe localnici ii amuza modul neobisnuit in care a fost decorat pomul. Primaria, insa, afirma ca bradul este frumos si ca a cheltuit cinci mii de lei pentru el.
Bradul inaugurat acum trei zile in orasul Soroca nu prea i-a impresionat pe localnici, care au avut reactii amuzante pe retelele de socializare. Unii l-au comparat cu… cusma lui Guguta sau un iglu.
"Nimic nu imi place. Pe internet l-am vazut, dar nu-i frumos deloc. Ghirlanda lipseste, cerul deasupra bradului.”
“- Era mai impodobit si mai bogat cu jucarii. Mai frumos.
- Anul asta ce ii mai lipseste?
- Ghirlandele, un pic mai expresiv sa fie."
Autoritatile locale au mentionat intr-un mesaj ca din cauza pandemiei, bradul nu a fost inaugurat cu mare fast. Pentru procurarea pomului de Craciun s-au cheltuit 5 mii de lei din buget. Dupa reactiile aparute pe retele de socializare, astazi, responsabilii au reamenajat pomul.

