Un copil de 6 ani a fost salvat în ultimul moment de echipa de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) din cadrul SAMU Strășeni, după ce s-a înecat într-un bazin improvizat dintr-o localitate a raionului Strășeni. Incidentul a avut loc în seara zilei de 20 iunie, la ora 20:36, și a mobilizat rapid serviciile de urgență din regiune.

Potrivit CNAMUP, mama copilului a solicitat ajutorul medicilor, raportând un caz de „submersie”. Până la sosirea ambulanței, medicul superior din Dispeceratul comun de urgență, a oferit instrucțiuni telefonice pentru inițierea manevrelor de resuscitare.

La fața locului, copilul a fost găsit în stare critică, în poziție laterală de siguranță, cu semne de hipoxie severă. Echipajul AMU a intervenit de urgență și a preluat cazul.

Pe durata transportării către spital, medicii au efectuat manevre avansate de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, inclusiv aspirarea căilor respiratorii, ventilație asistată cu balon, administrarea de medicamente și oxigenoterapie.

Datorită intervenției rapide și coordonate, copilul a început să respire spontan, iar parametrii hemodinamici au fost stabilizați.

Ulterior, copilul a fost transportat în siguranță la Spitalul Raional Strășeni, unde primește îngrijiri medicale specializate, starea sa fiind monitorizată continuu.