Laura Codruta Kovesi a fost plasata sub control judiciar timp de 60 de zile, intr-un dosar in care este acuzata de luare de mita. Asta inseamna ca fosta sefa DNA din Romania, care candideaza pentru functia de sef al Parchetului European, nu va putea parasi tara in urmatoarele doua luni. Dupa sase ore in care a fost audiata de procurori, Kovesi a declarat ca i s-a interzis sa discute cu presa despre dosarul sau.
Laura CODRUTA KOVESI, FOSTA SEFA A DNA DIN ROMANIA: „Face parte din campania de hartuire. Nu am voie sa spun absolut nimic. Mi s-a interzis sa vorbesc cu presa.”
Audierile au avut loc la sectia pentru investigarea infractiunilor in justitie. La iesire, Laura Codruta Kovesi a declarat ca procurorii i-au interzis sa stea de vorba cu presa si ca nu poate spune nimic despre dosarul pentru care a fost chemata.
Laura CODRUTA KOVESI, FOSTA SEFA A DNA DIN ROMANIA: „Nu am voie sa spun nimic. Este o masura de a-mi inchide gura.”
Kovesi a fost pusa sub control judiciar si nu are voie sa iasa din Romania in urmatoarele 60 de zile. Presa scrie ca fosta sefa DNA va contesta masura. Dosarul in care Kovesi este acuzata de luare de mita a fost deschis anul trecut in baza unor sesizari ale fostului deputat PSD, Sebastian Ghita.
Cel din urma a fugit in Serbia dupa ce a fost trimis in judecata. Ghita sustinea ca in 2011, fosta sefa DNA i-a cerut sa achite 200 de mii de euro pentru aducerea fugarului Nicolae Popa din Indonezia, pe numele caruia exista un mandat international de arestare. Nu e clar in ce masura calitatea de inculpata a Laurei Codruta Kovesi o va afecta in negocierile pentru desemnarea procurorului-sef al Parchetului European.
Laura CODRUTA KOVESI, FOSTA SEFA A DNA DIN ROMANIA: „Disperarea unora ca voi putea ocupa acea functie a ajuns la anumite cote. Acum are loc o procedura de negocieri, astept rezultatul acestor discutii.”
In momentul cand a inceput procedura de selectie, Kovesi era procuror si nu era inculpata sau urmarita penal. Ea a trecut de mai multe etape in parcursul pentru sefia parchetului european si este vazuta ca un candidat cu sanse mari. Urmatoarele runde de negocieri pentru desemnarea procurorului-sef vor avea loc pe data de 4 si 10 aprilie. Procedura este prevazuta sa se incheie in luna aprilie, iar votul decisiv este al Parlamentului European.

