Legea privind drepturile copilului va fi completata cu o noua prevedere. Potrivit documentului aceasta se refera la asigurarea tuturor copiilor cu dreptul la azil. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat astazi in a doua lectura.
Proiectul de lege a fost elaborat in conditiile in care, in prezent, dreptul la azil este stipulat doar in Legea privind azilul in Republica Moldova, insa nu si in Legea privind drepturile copilului.
Astfel, Legea privind drepturile copilului va fi completata cu un articol care stipuleaza clar ca statul asigura dreptul fiecarui copil la azil in conformitate cu legea. Totodata, statul va intreprinde toate masurile necesare pentru a asigura protectia si asistenta corespunzatoare copilului solicitant de azil sau beneficiar de protectie internationala, de protectie temporara sau de azil politic, fie ca acesta este insotit sau nu.
Dreptul la azil este garantat prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv, toate persoanele care fug din tara lor de origine din cauza persecutiilor sau a unor vatamari grave au dreptul sa solicite protectie internationala.
Proiectul de lege a fost votat, in prima lectura, de76 de deputati. Initiativa legislativa va fi propusa spre examinare in a doua lectura in plenul Parlamentului.


