Liberal-democratii nu au decis deocamdata daca vor participa la guvernare sau vor trece in opozitie, iar opiniile in partid sunt diferite. Este declaratia lui Valeriu Strelet, facuta astazi dupa sedinta biroului PLDM. Totusi, Strelet afirma ca la negocierile initiate de democrati PLDM nu va participa. O decizie clara va fi luata saptamana viitoare.

Valeriu STRELET, VICEPRESEDINTE PLDM: ”PD dupa mine a comis o crima politica, votand demisia Guvernului si violand acordul aliantei. Odata ce PD si-a asumat aceasta stare de haos si au votat demisia guvernului, ei trebuie sa fie pregatiti, asa cum au declarat si public, ca ei au incredere ca vor crea o majoritate si vor merge inainte, sa fie pregatiti pentru orice scenarii, cu participarea PLDM sau fara participarea PLDM, trebuie sa fie gata.”


Cat despre negocierile pe care democratii le-au lansat acum doua zile, si despre care liderul PD spunea ca vor fi reluate dupa ce PLDM-istii se vor razgandi...


Valeriu STRELET, VICEPRESEDINTE PLDM: ”Deocamdata nu participam, pana cand nu vom avea o decizie a consiliului pe parcursul saptamanii curente. Nu mai vreau sa aud de democrati deloc acum.”

Dupa discutii care au durat 3 ore si jumatate, membrii PLDM nu au decis inca daca vor participa la guvernare sau vor trece in opozitie.

Valeriu STRELET, VICEPRESEDINTE PLDM: ”Opiniile sunt diferite. Pe interiorul partidului sunt foarte multe opinii.” 


Maria CIOBANU, DEPUTAT PLDM: ”Daca sa vorbesc in numele meu, eu nu as mai vota un nou guvern. PD a iesit din Acordul Aliantei cand a votat demiterea guvernului. Au facut-o talhareste. Cu ei nu poti discuta, PD nu mai este un partid pro-european. Noi de data aceasta nu ne vom mai lasa in capcana PD, iar PL este protavocea PD.”

 
Iurie TAP, DEPUTAT PLDM: ”Voi contribui ca sa refacem RM, tara trebuie sa aiba guvern, un guvern pe principii si valori, nu ceea ce au demonstrat colegii nostri. In ce conditii ati vota? In conditii de reforma profunda, nu justitie selectiva si realizarea intereselor unui partid.”

 
 Chiril LUCINSCHI, DEPUTAT PLDM: ”Cineva a zis ca in PLDM este aripa radicala, nu stiu de care. M-am uitat in DEX sinonimele cuvantului ”radical”, inseamna de baza, radacina, atunci eu sunt ”radical”. Vreau sa vad PLDM puternic, asa ca 6 ani in urma. Sa ne revenim, fie in opozitie, fie la guvernare, e secundar. Voi vota un nou guvern in conditiile in care prin actiuni sa dovedim ca vrem integrare europeana si sa facem reforme profunde, dureroase.”

Consiliul politic national al PLDM se va intruni saptamana viitoare, asa ca atunci liberal-democratii ar putea decide ce fac mai departe. Acum 2 zile democratii, liberalii si deputatii neafiliati s-au intalnit ca sa discute despre formarea noului guvern. Toti au spus ca ar fi nevoie de PLDM pentru votarea unui nou executiv. Intrucat liberal-democratii au anuntat ca nu participa la negocieri, democratii au declarat ca ii asteapta sa se razgandeasca. Acum 3 zile, democratii, impreuna cu socialistii si comunistii au dat jos guvernul Strelet.