Curtea de Apel Centru a decis condamnarea definitivă a liderului organizaţiei criminale „Machena”, Vladimir Moscalciuc, la 25 ani închisoare, după ce procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au contestat pedeapsa pronunțată în 2024, când acesta a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, deși acuzatorii de stat au solicitat detenție pe viață.
Potrivit PCCOCS, Moscalciuc este invinuit ca în 2008 a comandat și organizat omorul unei autorități criminale rivale.
Omorul a avut loc într-un penitenciar cu regim închis din țară, cu atragerea în calitate de executori a membrilor grupului infracțional din acelaşi penitenciar. În urma loviturilor aplicate cu obiecte dure, în regiuni vitale ale corpului, victima a decedat pe loc.
Ulterior, executorii au transportat corpul neînsuflețit la un alt etaj al penitenciarului, pentru a ascunde urmele faptei infracționale. Ca motiv al crimei comise, a servit dorinţa de fortificare a poziţiei organizaţiei criminale conduse de el în coraport cu alte organizaţii criminale, precum şi să tăinuiască unele informaţii relevante altor infracțiuni similare.
Inculpatul, la moment, se află în detenție pentru crearea şi conducerea organizaţiei criminale, precum şi pentru infracţiuni de şantaj şi pregătire de omor.

