Celula Stației electrice Vulcănești, parte a proiectului Linia electrică Vulcănești–Chișinău, a fost energizată astăzi în cadrul unei etape tehnice importante, realizate în cooperare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Potrivit ministrului, celula recent energizată va funcționa în regim de test timp de 72 de ore. Ulterior, urmează energizarea liniei electrice propriu-zise și, în final, punerea în funcțiune a Stației Chișinău.

„Este o etapă esențială pentru punerea în exploatare comercială a liniei, în luna august”, a menționat Dorin Junghietu.

Proiect strategic pentru securitatea energetică

Linia electrică Vulcănești–Chișinău este considerată unul dintre proiectele strategice menite să consolideze securitatea energetică a Republicii Moldova, prin diversificarea și stabilizarea surselor de alimentare cu energie.

Implementarea proiectului se desfășoară în cooperare internațională, cu sprijin tehnic din partea operatorilor de transport din regiune.

Contract de finanțare prelungit cu Banca Mondială

Ministrul Energiei a mai anunțat că acordul de finanțare cu Banca Mondială pentru realizarea proiectului a fost extins până în decembrie anul curent.

Potrivit acestuia, prelungirea este necesară pentru finalizarea unor lucrări secundare care nu afectează funcționarea liniei, precum amenajarea drumurilor de acces, lucrări de infrastructură adiacentă și finisaje de detaliu.

Linia Electrică Vulcănești–Chișinău

Linia Electrică Aeriană de 400 kV Vulcănești–Chișinău, cu o lungime de aproximativ 157 de kilometri, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură energetică realizate în Republica Moldova în ultimele decenii.

Proiectul are un rol strategic în consolidarea securității energetice a țării, urmând să asigure peste 50% din consumul național de energie electrică și să reducă dependența de rutele de tranzit din regiunea transnistreană.

Noua linie va permite transportul direct al energiei electrice din România și din piața europeană către centrul și nordul Republicii Moldova, contribuind la diversificarea surselor de aprovizionare și la integrarea mai profundă în sistemul energetic european.

Citeste si : Lucrările la Linia Electrică Vulcănești–Chișinău au fost încheiate: infrastructura este testată înainte de conectarea la sistemul energetic european