Ministrul interimar al Energiei, Dorin Junghietu, anunță că în această săptămână va fi energizată întreaga Liniei Electrice Vulcănești–Chișinău până la Stația Electrică Chișinău, un pas esențial înainte de punerea în exploatare a proiectului strategic pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.

Ministrul interimar al Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită la Stația Electrică Chișinău, unde a verificat rezultatele testelor tehnice desfășurate săptămâna trecută și stadiul pregătirilor pentru următoarea etapă a proiectului.

Potrivit acestuia, în cadrul vizitei au avut loc discuții cu reprezentanții antreprenorului Electromontaj SA, ai companiei de consultanță care supraveghează lucrările și ai operatorului sistemului de transport al energiei electrice, Moldelectrica, privind situația din stație și etapele care urmează.

„În această săptămână urmează energizarea întregii Linii Electrice Vulcănești–Chișinău, până la stație, un pas decisiv înainte de punerea în exploatare”, a declarat Dorin Junghietu.

Oficialul susține că proiectul se apropie de final, după mai mulți ani de așteptare, și a subliniat că toate lucrările trebuie realizate cu maximă responsabilitate și în condiții de siguranță.

„Suntem foarte aproape de finalul unui proiect așteptat de mulți ani. Tocmai de aceea insist ca fiecare etapă să fie parcursă cu maximă responsabilitate și în deplină siguranță. Mai avem puțin. Așa se construiește independența energetică”, a transmis ministrul interimar al Energiei.

Linia Electrică Vulcănești–Chișinău este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură energetică din Republica Moldova, fiind destinată să consolideze securitatea energetică a țării și să reducă dependența de infrastructura energetică din regiunea transnistreană.