Localnicii din Bacioi se plang ca cimitirul din localitate s-a extins atat de mult incat mormintele ajung sub gardurile lor. Oamenii se tem ca de acolo s-ar putea raspandi infectii, iar apa este tot mai poluata, mai ales ca unele locuri de veci sunt acoperite doar pe jumatate. Medicii de la Centrul de Sanatate Publica vin sa confirme temerile satenilor si recomanda autoritatilor sa mute cimitirul. Primarul, insa, afirma ca nu are bani pentru asta.

Liubov Voinovan se plange ca in ultima vreme mormintele din cimitirul care se afla chiar in spatele casei sale sunt acoperite a lehamite, doar pe jumatate, iar asta o ingrijoreaza.

Liubov VOINOVAN: "Aici la noi recent s-a ingropat, groapa a fost de un metru si jumatate, uitati-va, un metru de pamant e lasat ce ramane, ce epidemie poate sa fie, ce boli poate sa apara. Noi avem fantani, avem copii.”

Ba mai mult, ultimele morminte au ajuns sa fie sapate chiar sub gardul gospodariei, iar din aceasta cauza ea spune ca nu poate planta nimic in gradina.


Liubov VOINOVAN: - "Avem certificat de la Centrul de Sanatate publica ca intre casa si cimitir trebuie sa existe o distanta de cel putin 300 de metri, la noi uitati-va sunt casele si mormintele.”

 
Si aceasta femeie se plange ca locurile raposatilor ii ajung pana sub gard. Eugenia spune ca are fantana in curte, iar daca nu vor fi oprite inmormantarile, se teme ca nu va mai putea folosi apa de acolo. 


Eugenia ROZOVEL: - "Dupa toata legea ar trebui sa fie o zona de protectie, zona de protectie nu se respecta. Trebuie sa ia o hotarare, sa deschida un alt cimitir."

Ea sustine ca cei de la primarie le-au tot promis ca vor deschide un cimitir nou in afara localitatii, dar nimic nu s-a schimbat.

Eugenia ROZOVEL: - "Din 1997 e dat in decizie sa fie deschis, pana la moment nu s-a deschis."

Eudochia Roman: - "Ne-am adresat de nenumarate ori si politia a fost, dar pe ei nu-i intereseaza. Nu a avut loc sa-i ingroape pe acestia doi in alta parte. Trebuia aici langa fantana? Pe asta dati-va seama ca nu sunt oameni. Am zis sunt niste animale adevarate, care nu intelege ce inseamna o gura de apa."

Primarul Vitalie Salari ne-a spus ca exista un teren pentru deschiderea unui nou cimitir, dar nu stie cand va fi posibil acest lucru.

Vitalie SALARI, PRIMARUL COMUNEI BACIOI:"Avem si un proiect in sensul dat, dar din pacate nu avem susrse de finantare pentru a-l realiza. Ce tine de cimitirul vechi intr-adevar nu corespunde normelor sanitare.”

Cei de la Centrul de Sanatate Publica confirma ca intre gospodariile localnicilor si cimitir trebuie sa existe o distanta de cel putin 300 de metri, pentru ca solul din apropiere si apele sunt poluate, iar asta poate provoca boli diareice sau chiar cancer.

Pe Instagram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova, dar si din lume!

Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.