Locatarii blocului "Palmieri si stele", care deja de 10 ani nu-si pot primi apartamentele, au protestat la primarie. Dupa ce li s-a promis o intrevedere cu responsabilii de acolo, oamenii au asteptat sa stea de vorba cu Ruslan Codreanu, care insa nu a venit si a trimis un consilier in locul sau. In urma discutiilor, locatarii au plecat dezamagiti, spunand ca nu s-a gasit vreo solutie, dar au anuntat noi proteste.
„ - Codreanu! Grozavu! „
Locatarii au strigat numele functionarilor in fata primariei, dar nimeni nu a mai iesit sa discute cu ei. Oamenii spun ca le-a ajuns cutitul la os si cer autoritatilor sa gaseasca o solutie.
In fata jurnalistilor, la sedinta primariei, Ruslan Codreanu a promis o intalnire cu locatarii blocului, dar parca anticipand raspunsul pe care il vor primi oamenii, a spus ca municipalitatea nu poate solutiona asemenea cazuri.
Ruslan CODREANU, PRIMARUL INTERIMAR AL CAPITALEI: „Urmeaza o discutie, ca sa vedem daca noi putem interveni cumva. Depaseste atributiile noastre ca autoritate publica locala.„
La intrevederea cu protestatarii a venit consilierul, Alexei Turcanu.
„ - Cu parere de rau, domnul Codreanu nu a venit. Nu s-a rezolvat nimic. „
Si pentru ca au iesit fara niciun raspuns din primarie, oamenii spun ca vor continua protestele.
„ - Noi nu cedam si o sa protestam in fiecare dimineata. „
Terenul, pe care a fost ridicat complexul „Palmieri si Stele” a fost dat in arenda Uniunii Conducatorilor Auto din Republica Moldova, in 2005. Doi ani mai tarziu, asociatia a semnat un contract cu firma “Galsam-Service”, pentru ca acolo sa fie construit un bloc de locuit.
Problemele au aparut in 2014, cand au fost blocate conturile intreprinderii din cauza datoriilor de milioane de lei fata de stat. Uniunea Conducatorilor Auto si Galsam Service paseaza responsabilitatea de la unul la altul si incearca sa gaseasca vinovatul in instanta de judecata.
Atata timp cat dureaza procesul, lucrarile de constructii stau pe loc, iar locatarii au fost lasati cu ochii in soare. Ei cred ca, intr-un final, firma de conctructii va da faliment, iar pentru a plati datoriile blocul, in care au apartamente, va fi scos la licitatie.
„ - O sa vanda apartamentele si o sa ne dea banuti. „
In jur de 570 de familii au investit in complexul locativ „Palmieri si Stele”, dupa ce li s-a promis ca in 5 ani isi vor vedea locuintele. De atunci, au trecut 10 ani.
„ - Au investit unii cate 200 de mii de euro.„
Trei administratori au fost retinuti in 2017, pentru escrocherie. Intre timp, anul trecut instanta de judecata a dispus organizarea unei licitatii pentru a alege o companie care sa finalizeze lucrarile de constructii si a numit un alt administrator. Nici dupa asta, situatia nu s-a schimbat.

