O noua taxa de 10 lei pentru salubrizare ar putea plati locuitorii capitalei anul viitor. Asta prevede proiectul bugetului pentru 2021, care continte, totodata, majorari de taxe pentru alte servicii. De exemplu, agentii economici vor trebui sa achite mai mult pentru panourile publicitare sau locurile de parcare. Chiar si cu aceste majorari, bugetul ramane cu o gaura de peste un miliard de lei.
Asadar, de anul viitor, locuitorii Chisinaului, dar si cei din suburbii, ar putea achita taxa pentru salubrizare, care va fi de 10 lei pentru persoana. Autoritatile spun ca aceasta este prevazuta in Codul Fiscal, dar nu a fost aplicata pana acum.
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: “Este vorba de prognoza de 100 de milioane de lei pe care vrem sa le redirectionam exclusiv in curtile blocurilor de locuit din capitala. Acolo unde avem gropi, cratere, acoperisuri stricate.”
Copii de pana la 18 ani, pensionarii si persoanele cu dizabilitati nu vor achita aceasta taxa. Totodata municipalitatea vrea sa majoreze si unele taxe pentru agentii economici, ajustandu-le dupa rata inflatiei.
Pentru amenajarea teritoriului din jurul spatiilor pe care le gestioneaza, acestia vor plati cu 60 de lei mai mult pentru fiecare salariat. Astfel, primaria estimeaza ca in buget vor ajunge 44 de milioane de lei. Si taxa pentru parcare, gestionate de agentii economici, va creste de la 18 la 30 de lei. Companiile care detin panouri de publicitate vor scoate din buzunar pentru fiecare dispozitiv 750 de lei.
Taxele pentru prestarea serviciilor de transport auto de calatori in raza municipiului Chisinau raman aceleasi ca in 2020. Proiectul bugetului elaborat de
Directia Finante prevede ca locuitorii
capitalei vor trebui sa achite anual 120 de lei pentru fiecare animal de companie pe care il au. Vor fi scutiti de plata pensionarii si nevazatorii, insa doar daca acestia nu au mai mult de un caine. Chiar si cu aceste majorari bugetul ramane cu un deficit de peste un miliard de lei. Desi primarul da asigurari ca situatia este sub control, unii experti, care au venit astazi la consultarile publice, s-au aratat ingrijorati de aceasta cifra.
Veaceslav IONITA, EXPERT ECONOMIC: „Este primul buget unde brusc doriti sa majorati cheltuielile. Asa ceva nu am vazut niciodata, noi am urmarit bugetele pe 20 de ani. Va bazati pe imprumuturi si aici am venit cu o recomandare. Ca sa nu se creeze in societate senzatia ca primaria traieste pe datorii, as recomanda ca sa le numiti imprumuturi pentru dezvoltare.”
Ion CEBAN, PRIMARUL CAPITALEI: “Acest deficit este in mare parte acoperit atat prin instrumente financiare interne, cat si externe. Aproape un miliard de lei in aceasta privinta sunt trei proiecte majore pe care le avem. Este vorba despre autobuze, managementul deseurilor solide in municipalitate, eficienta energetica si pachetul doi la drumuri.”
Maine va avea loc inca o runda de consultari publice, iar saptamana viitoare proiectul ar urma sa fie votat de consilierii municipali.

