Prezentatoarea PRO TV, Lorena Bogza, a castigat la Curtea Suprema de Justitie procesul impotriva cotidianului "Moldova Suverana" si a lui Mihai Contiu, care a scris in aceasta publicatie nenumarate articole defaimatoare la adresa ziaristei.
Ea a actionat ziarul si pe Contiu in judecata, dupa un pamflet scris de acesta si publicat in octombrie anul trecut, care continea insulte la adresa Lorenei Bogza. Prezentatoarea a cerut ca publicatia sa isi ceara scuze si sa stearga articolele defaimatoare la adresa sa. De asemenea, ziarista a solicitat despagubiri in valoare de 100 de mii de lei de la ziar si de 50 de mii de la autor.
Instanta suprema, care a pronuntat zilele trecute hotararea definitiva, i-a dat Lorenei Bogza castig de cauza. Astfel, Curtea Suprema de Justitie a obligat ziarul sa publice scuzele de rigoare si sa-i achite jurnalistei despagubiri morale in valoare de 31 de mii de lei. Mihai Contiu urmeaza sa-i plateasca Lorenei Bogza o despagubire de 5 mii de lei.
"Suma despagubirilor conteaza mai putin in acest caz, mai ales ca banii vor ajunge la cineva care are mai mare nevoie de ei decat mine. Nu pentru bani l-am actionat in judecata pe Mihai Contiu si ziarul care ii publica materialele pline de insulte, nu numai la adresa mea. Sper ca acum Contiu isi va asuma responsabilitatea pentru ceea ce afirma, scrie si face", a declarat Lorena Bogza. Prezentatoarea a mai spus ca a decis sa actioneze publicatia si pe Contiu in judecata doar dupa ce acesta a scris, ani de-a randul, zeci de articole in care a insultat-o si i-a lezat onoarea, demnitatea si reputatia profesionala.
Solicitat de PRO TV, avocatul prezentatoarei, Vlad Rosca, a declarat ca hotararea urmeaza sa fie executata. "Vom acorda publicatiei posibilitatea sa o execute benevol. In caz contrar, vom solicita executarea ei fortata", a adaugat avocatul.
La randul sau, Mihai Contiu afirma ca se va adresa la CEDO si se arata sigur ca va castiga procesul impotriva guvernului Republicii Moldova, acuzand justitia de incorectitudine si afirmand ca, prin aceasta hotarare, i s-a incalcat dreptul la libera exprimare.
In replica, insa, avocatul Rosca afirma ca nu trebuie sa se exagereze pedaland pe ideea libertatii de exprimare. "Libertatea de exprimare este un drept fundamental, garantat de Constitutie, dar el nu inseamna nici pe departe lezarea onoarei si demnitatii cuiva si a dreptului la viata privata", a afirmat Vlad Rosca.