Teatrul Verde din Chisinau, care este cel mai mare teatru in aer liber din Europa, a intrat in reparatii. Acesta nu a fost reabilitat niciodata in cei 6 decenii de cand a fost construit. Va fi modernizata insa doar zona pentru spectatori, nu si scena. Numarul de locuri va fi extins, de la 6, la 7 mii. Lucrarile, pentru care primaria a alocat din buget 6 milioane de lei, ar urma sa se incheie... la sfarsitul verii. 

Lucrarile de modernizare a Teatrului Verde din parcul “Valea Morilor” din capitala sunt in plin proces. In timp ce unii muncitori conduc buldozerele pentru a nivela pamantul, altii pun bordura. 

Diana AMBROS, REPORTER PRO TV: “Scaunele vechi si asfaltul au fost scoase, iar acum terenul este nivelat ca ulterior sa fie aplicat pavajul. Peste o luna va putea fi montat si mobilierul urban nou, iar capacitatea teatrului va creste de la 6 mii de locuri, la peste 7 mii.”

Alexandru ZAHAROV, INGINER TEHNIC, DIRECTIA PARCURILOR, CULTURA SI ODIHNA: “Avand in vedere ca Teatrul Verde a fost construit in anul '57, au fost admise multe incalcari tehnice. Asfaltul era pus direct pe pamant. Acum totul a fost scos. Se face planificarea, apoi se va pune moloz, nisip.”

Prima parte a proiectului prevede reabilitarea zonei pentru spectatori, care urma sa fie data in exploatare la sfarsitul acestei luni, insa din cauza mai multor probleme tehnice, termenul a fost extins pana la sfarsitul verii.

Sergiu CHIRNITCHI, ADMINISTRATORUL INTERIMAR AL DIRECTIEI PARCURI A PRIMARIEI: “Au aparut anumite nuante care nu au fost prevazute initial in proiect. Ele tin de schimbarea pilonilor, inlocuirea unor elemente, shimbarea cantitatii de asfalt. Sunt momente care au aparut in timpul lucrarilor. A aparut necesitatea in resurse financiare suplimentare si timp. Noi am apelat deja la primarie.”

Etapa urmatoare de reabilitare a teatrului presupune reparatia scenei si a acoperisului, insa cand vor incepe lucrarile si cat vor costa, nu se stie.

Sergiu CHIRNITCHI, ADMINISTRATORUL INTERIMAR AL DIRECTIEI PARCURI A PRIMARIEI: ” Doi ani in urma am reparat scena cu propriile puteri, cabina de probe, am reparat baia, in acest an am facut canalizarea. Timp de 50 de ani in cladirea Teatrului de Vara nu a fost canalizare.” 

Pentru schimbarea pavajului si scaunelor, primaria a alocat 6 milioane de lei. Teatrul Verde a fost construit in 1957 si de atunci nu a fost reabilitat. De-a lungul anilor aici au fost organizate spectacole si concerte, iar pe scena au evoluat atat artisti din Moldova, cat si de peste hotare.

Teatrul Verde din Chisinau este cel mai mare teatru in aer liber din Europa.