Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat astăzi o vizită pe șantierul Stației electrice Chișinău, unde a verificat stadiul lucrărilor la unul dintre cele mai importante proiecte energetice aflate în desfășurare în Republica Moldova. Potrivit oficialului, lucrările avansează conform planului, iar în prezent se desfășoară amenajarea canalelor pentru cabluri și realizarea traversărilor subterane.

„Containerul exterior este deja finalizat, iar dulapurile de protecție au fost livrate și montate. În paralel, are loc importul cablurilor, urmând ca în perioada imediat următoare să fie realizate conexiunile necesare”, a scris ministrul Energiei.

Totodată, Dorin Junghietu a menționat că la Stația Electrică Vulcănești, lucrările se află în etapa finală. Au fost testate echipamentele de protecție și control, iar în prezent se fac verificări ale acționărilor electrice ale echipamentelor primare, înainte de recepția obiectivului.

„Pe segmentul liniei electrice aeriene Vulcănești - Chișinău se desfășoară recepția lucrărilor executate. Am primit confirmarea că termenul de finalizare a proiectului rămâne neschimbat – 30 iunie 2026”, a adăugat el. 

Șantierul Stației electrice de la Chișinău
Șantierul Stației electrice de la Chișinău/ Facebook
Șantierul Stației electrice de la Chișinău
Șantierul Stației electrice de la Chișinău/ Facebook
Șantierul Stației electrice de la Chișinău
Șantierul Stației electrice de la Chișinău/ Facebook
Șantierul Stației electrice de la Chișinău
Șantierul Stației electrice de la Chișinău/ Facebook

Proiectul Vulcănești–Chișinău

Proiectul Vulcănești–Chișinău face parte din strategia Republicii Moldova de consolidare a securității energetice și de reducere a dependenței de sursele tradiționale de import. După sincronizarea sistemului energetic moldovenesc cu rețeaua europeană ENTSO-E, autoritățile au accelerat investițiile în infrastructura de transport a energiei electrice, pentru a permite conexiuni directe cu piața europeană. 

Linia de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău este unul dintre cele mai mari proiecte de acest tip din țară și este finanțată cu sprijin extern, fiind considerată esențială pentru stabilitatea și diversificarea aprovizionării cu energie electrică.