Lukoil Moldova a fost amendată pentru că nu a respectat termenul de 20 de zile în care trebuia să predea infrastructura complexului petrolier de la Aeroport în proprietatea statului.

Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a decis să impună o amendă în valoare de 5 la sută din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 5 milioane de lei. 

De asemenea, Consiliul a oferit companiei un nou termen de cinci zile pentru a se conforma deciziei de luna trecută. Lukoil Moldova a refuzat să semneze actul de transmitere-primire a bunurilor complexului petrolier, motivând că asociatul unic al companiei, Lukoil International, nu a oferit aprobarea necesară.

Anterior, autoritățile informau că statul preia în administrare activele Lukoil de la Aeroport, respectiv infrastructura petrolieră. Gigantul rus Lukoil a anunțat că își vinde activele internaționale după ce SUA au impus sancțiuni.