Cei doi luptatori K1, Aurel Ignat si Mihai Pargaru, cercetati in cazul mortii barbatului de 30 de ani, vor comparea in fata magistratilor. Dosarul in care cei doi sunt cercetati pentru huliganism si vatamare intentionata a integritatii corporale a fost trimis in instanta de judecata.
"Procuratura muncipiului Chisinau a finalizat urmarirea penala si a expediat în judecata cauza penala de învinuire a celor doi", se arata intr-un comunicat emis de Procuratura.
Mihai Pargaru a fost retinut pe 25 mai, iar pe 28 mai a fost retinut si Aurel Ignat. Ulterior cei doi au fost arestati pentru 30 de zile, in cazul barbatului de 30 de ani, care a murit dupa ce a fost snopit in bataie in fata unui club de noapte.
Cei doi sunt suspectati ca pe 18 mai ar fi participat la incaierarea iscata in fata unui club din capitala, in urma careia un barbat de 30 de ani a fost batut cu bestialitate, iar dupa o saptamana, fiind internat in coma, acesta s-a stins la spital.
Dupa retinerea celor doi sportivi, autoritatile au anuntat in cautare generala un alt sportiv. Este vorba de Eugeniu Deliu. Procurorii spun ca acesta a fost prezent la bataia iscata in fata clubului de noapte. Pana acum, oamenii legii nu au reusit sa-l gaseasca.
Inculpatii risca pana la 15 ani de inchisoare.

