Ministerul Afacerilor Externe a confirmat că în accidentul cumplit din Italia de pe 30 iulie au fost implicate două moldovence, iar femeia care a dececat deținea și cetățenie italiană. Aceasta urmează să fie înmormântată în Italia. Fiica ei de 19 ani se află în secția terapie intensivă a Spitalului din Piacenza.
„În gravul accident rutier produs la 30 iulie 2026, în localitatea Lugagnano Val d’Arda, Italia, au fost implicate două cetățene ale Republicii Moldova, mamă și fiică”, a comunicat MAE.
Autoritățile de la noi spun că consulatul General al Republicii Moldova la Milano este în contact permanent cu autoritățile italiene competente și cu membrii familiei, acordând asistența consulară necesară, în conformitate cu competențele sale.
Se întorceau de la mare, iar drumul s-a sfârșit tragic
O moldoveancă de 37 de ani stabilită în Italia și-a pierdut viața, iar fiica ei de 19 ani a ajuns în stare gravă la spital, după un grav accident rutier. Cele două se întorceau de la mare în momentul tragediei. Presa italiană a relatat despre accident, iar acum familia victimei face apel la oameni pentru ajutor.
Potrivit Network Rai, tragedia s-a produs în noaptea de 30 iulie, într-o localitate din provincia Piacenza. Mașina în care se aflau mama și fiica s-a izbit violent de un zid.
Impactul a fost atât de puternic, încât echipajele de intervenție au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a le scoate pe cele două dintre fiarele mașinii.
Femeia, aflată la volan, a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Civil din Brescia, însă medicii nu au mai putut să-i salveze viața. Fiica sa a fost dusă de urgență la spitalul din Piacenza.
Deși a suferit răni grave, tânăra este în afara oricărui pericol vital.
Una dintre ipotezele luate în calcul este că șoferița ar fi adormit la volan.
Rudele cer ajutor
Între timp, rudele femeii au lansat un apel pe rețelele de socializare și încearcă să strângă bani pentru ajutor.
Datele bancare
Titular cont: CASIAN MARIA
IBAN: IT63U0306914103100000009567
NUMĂR CARD: 5167 9531 5638 7654
Titular cont: ALINA SULA
NUMĂR CARD MD: 5223 1703 0180 4317


