Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a reacționat după ce Procuratura Anticorupție a anunțat trimiterea în judecată a fostului ambasador al țării în Regatul Suediei, Liliana Guțan, acuzat de abuz de putere și de provocarea unui prejudiciu de aproximativ 275.000 de lei.

Într-un comunicat oficial, MAE precizează că „aspectele ce țin de procesul penal sunt de competența exclusivă a organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, care vor examina cauza și vor stabili circumstanțele în conformitate cu legislația în vigoare”.

Ministerul subliniază totodată că respectă independența sistemului judiciar și nu comentează dosarele aflate în curs de examinare.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada octombrie 2022 – decembrie 2023, aceasta ar fi introdus date false în evidențele contabile ale misiunii diplomatice, indicând că se afla la serviciu atunci când nu era prezentă. 

De asemenea, ar fi inclus mai multe cheltuieli personale pentru bunuri, servicii și călătorii, care ar fi fost achitate din banii statului.

În acest context, fostul diplomat ar fi provocat un prejudiciu de aproximativ 275 de mii de lei bugetului Ministerului Afacerilor Externe.

Aceasta nu își recunoaște vina. 

Dacă va fi găsită vinovată, ar putea achita o amendă între 67.500 și 117.500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, precum și interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 5 până la 10 ani.

Citeste si : Fostul ambasador al Moldovei în Suedia - trimis în judecată pentru abuz de putere. Ar fi provocat un prejudiciu de aproximativ 275 mii de lei