Un moldovean a murit în Italia după un gest eroic. Bărbatul în vârstă de 34 de ani, și-a salvat fiica de șase ani și o altă fetiță de 10 ani, însă nu a mai reușit să ajungă la mal. Trupul bărbatului a fost găsit vineri, 31 iulie, după aproape 24 de ore de căutări.
Tragedia s-a produs joi, 30 iulie, în localitatea Calto, provincia Rovigo, unde bărbatul mersese împreună cu familia pentru a petrece o zi pe malul fluviului.
Potrivit presei italiene, bărbatul era stabilit împreună cu soția și fiica sa în localitatea Castello d’Argile, provincia Bologna, unde lucra la o companie din zonă, scrie Corriere del Veneto.
Familia de moldoveni se afla împreună cu o familie de apropiați, tot din Bologna. Grupul alesese o zonă de nisip formată în albia fluviului, în urma scăderii nivelului apei provocate de secetă.
La un moment dat, o fetiță de 10 ani a intrat în apă pentru a recupera o minge cu care se jucau copiii. Fiica bărbatului, în vârstă de șase ani, a urmat-o. Cele două copile au fost surprinse de curenții puternici și nu au mai reușit să revină la mal.
Bărbatul a reușit să salveze ambele fete, dar a dispărut sub apă
Observând pericolul, bărbatul a intrat imediat în apă. Cu ultimele puteri, bărbatul a reușit să își aducă mai întâi fiica la mal, apoi a salvat-o și pe cealaltă fetiță.
După efortul depus, tatăl nu a mai reușit să se întoarcă la țărm și a dispărut sub apă. Salvatorii presupun că acesta a fost epuizat și tras de curenții puternici și imprevizibili ai fluviului.
Operațiuni ample de căutare
Alarma a fost dată imediat, iar la fața locului au intervenit pompierii din Castelmassa, sprijiniți de un elicopter al Departamentului de Zbor din Bologna. La operațiune au participat scafandri, echipe medicale ale serviciului de urgență Suem 118 și carabinieri.
Căutările au continuat până a doua zi, fiind utilizată și ambarcațiunea Hydra a Comandamentului Pompierilor din Padova, echipată cu sonar pentru localizarea subacvatică.
Trupul neînsuflețit al lui moldoveanului a fost găsit vineri, în jurul orei 12:00, și adus la suprafață. Acesta a fost transmis medicului legist pentru examinările necesare.


