Magistrații de la Curtea de Apel, care au demisionat au instrumentat de-a lungul anilor dosare de rezonanță și au emis decizii care ulterior au ajuns la CEDO. Ziarul de garda Scrie că printre ei este și magistratul care l-a achitat pe fostul deputat Constantin Țuțu în dosarul crimei din Codrii Orheiului, dar și judecătorii care au anulat în decembrie anul trecut decizia CSE prin care Partidul „Șansă”, afiliat fugarului Ilan Șor, a fost scos din alegerile locale.

Ecaterina Palanciuc este pe lista magistraților, care și-au depus demisia. Aceasta a venit în sistem în 2005, iar în 2015 a fost promovată la Curtea de Apel Chișinău. Potrivit informaţiilor de pe pagina „Juriştii pentru drepturile omului” două hotărîri ale completului de judecată în componenţa căruia a participat și ea, au fost obiect de examinare la CEDO. Potrivit Ziarului de Gardă, Palanciuc a făcut parte din completul de judecători care în 2018 a menținut decizia de invalidare a rezultatelor alegerilor locale pentru municipiul Chișinău. Iar alături de magistratele Veronica Negru și Ina Dutca, care la fel au plecat din sistem, a anulat în decembrie anul trecut decizia Comisiei Situații Exeptionale prin care Partidul „Șansă”, afiliat fugarului Ilan Șor, a fost scos din cursa pentru localele din toamna trecută.

Pleacă din sistem și Igor Mânăscurtă care și-a început cariera în 1997, când a fost numit în funcţie la Judecătoria Bălţi. La Curtea de Apel Chişinău a ajuns în 2017. Ziarul de Gardă scrie că deși în noiembrie 2021, CSM a acceptat cererea de demisie a acestuia, Igor Mânăscurtă s-a răzgândit și nu a mai plecat din sistem. El a făcut parte din completul care, în decembrie 2017, împreună cu alți doi judecători, a menținut fără modificări sentința primei instanțe în privința lui Veaceslav Platon, condamnat la 18 ani de închisoare cu executare. Sentința a fost revizuită, iar ulterior Platon a fost achitat.

Și-a dat demisia și magistratul Ion Secrieru. Aceasta activează la Curtea de Apel din 2004. În septembrie 2023 el a depus o cerere de demisie, pe care mai târziu a retras-o. Ziarul de Garda scrie că în 2015, Secrieru, alături de alți patru judecători, a ajuns în vizorul procurorilor, iar CSM a dat acordul pentru începerea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a acestora. Judecătorii erau bănuiți că au emis o decizie ilegală şi au modificat intenţionat textul unei hotărâri judecătorești. Ulterior, procesul a fost încheiat.

Pleacă din sistem și Stelian Teleucă care în 2014 a fost numit în funcția de judecător la CA Chișinău. El a făcut parte din completul de judecători care l-a achitat pe fostul deputat Constantin Țuțu în dosarul crimei din Codrii Orheiului. Prin decizia din decembrie 2019, CSJ însă a casat această decizie și a dispus rejudecarea cauzei.

Francesca GÎNDEA, REPORTER PRO TV:  ”Plecarea celor 20 de judecători de la Curtea de Apel, înainte de începerea procesului de vetting este calificată de către experții din justiție ca o nedorință de a le fi verificate averile și interesele personale. Aceeași situație a avut loc acum un an la Curtea Supremă de Justiție , când în câteva luni au demisionat 18 judecători.”