24 de localitati din tara au ramas fara curent electric din cauza ninsorilor. Vorbim despre raioanele Cantemir, Leova, Stefan Voda, Orhei, Ialoveni, Causeni, Anenii Noi, Comrat si Cahul.

"Cu regret, in mai multe localitati echipele intreprinderii nu pot interveni din cauza lipsei de acces, drumurile fiind blocate de nameti. Pana in dimineata zilei de azi raman introienite drumurile spre urmatoarele localitati: Serpeni, Baurci, Chircaiesti, Tanatari, Taraclia, Ulmu, Condrita si Gavanoasa, iar drumul spre Bascalia a fost redeschis abia catre ora 6:45 a diminetii de azi, insa este blocat de ambuteiaje", se arata intr-un comunicat emis de Premier Energy.

In acest context, operatorul de distributie solicita implicarea autoritatilor si institutiilor de intretinere a drumurilor pentru intreprinderea masurilor de deblocare a drumurilor, pentru a se putea deplasa spre instalatiile electrice afectate. Deosebit de complicata este inspectarea retelelor electrice din extravilanul localitatilor, unde s-au format troiene.

Pana acum, au fost semnalate si localizate deja circa 10 cazuri de ruptura de conductor.

Tinand cont de gravitatea situatiei, precum si de prelungirea de catre Serviciul Hidrometeorologic de Stat a valabilitatii avertizarii „cod portocaliu” de conditii meteo complicate, intreprinderea atrage atentia populatiei, autoritatilor publice si agentilor economici asupra necesitatii respectarii stricte a regulilor de securitate in raport cu instalatiile electrice in situatii de intemperii sau de avarie:

*ocoliti si nu atingeti conductoarele electrice cazute avariat la pamant sau care atarna suspect de pe piloni si copaci;

*marcati la distanta locul rupturii conductorului electric si asigurati paza acestuia pana la interventia electromontorilor pentru a restrictiona astfel accesul persoanelor si a animalelor domestice in zona de risc de electrocutare;

*nu interveniti in instalatiile electrice deoarece aceste actiuni va pun in pericol viata;

*instruiti copiii cum sa se comporte in aceasta situatie, cereti-le sa comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect vazut pentru a transmite informatia respectiva furnizorului de energie electrica;

*despre orice incident informati in regim de urgenta operatorul de distributie la telefonul Serviciului 24h - 022-43-11-11 sau la cel local, indicat in factura.