Mai multi elevi din Ialoveni au fost astazi in rol de genisti. Au imbracat costumele speciale, care cantaresc peste 50 de kilograme, si au improvizat un proces de detonare a obiectelor explozive. Nu inainte insa de a invata regulile de securitate. Lectia a fost organizata de genistii Armatei Nationale.

Costumul special, pe care il imbraca genistii in timpul misiunilor speciale, a captat atentia copiilor. Gabriel l-a imbracat si... a devenit si el genist pentru cateva minute.

“ Ce se face in acest costum?

-Genistii care se ocupa de mine si care au misiuni speciale. Descopera toate grenadele, minele, rachetele.”

In rol de genist a fost si Dragos, care a stat la rand ca sa imbrace costumul ce cantareste mai mult decat el. Are peste 50 de kilograme. 

“Acest costum de descoperit bombele ingropate. Este destul de greu si te incalzesti foarte repede. Trebuie sa-l porti o ora pentru ca este foarte cald si poti sa lesini.”

Inainte de a imbraca echipamentul, elevii au invatat ce trebuie sa faca atunci cand gasesc obiecte explozibile. Regula numarul unu – nu le atingeti si anuntati specialistii.

“M-au impresionat militarii si dorinta lor de a apara tara si de a ne ajuta sa scapam de obiectele periculoase.”

Genistii spun ca au fost inregistrate multe cazuri in care copii gaseau obiecte explozibile, iar unele dintre ele s-au soldat cu decese. 

Alexandru ATROSCENCO, MAIOR, BATALIONUL GENIU, ARMATA NATIONALA: “In anul 2020 am desfasurat cercetarea unei paduri in raionul Ialoveni, unde doi copii minori au gasit un obiect si au incercat sa manipuleze cu el. Ei au fost raniti. Dupa cazul acesta, echipele batalionului geniu au efectuat o cercetare unde au fost depistate mai multe de 1200 de obiecte explozibile.”

Campania de informare a inceput in aprilie si se va desfasura pana la sfarsitul lunii mai in mai multe scoli din tara, dar si la toamna, atunci cand se desfasoara lucrarile agricole si, in multe cazuri, oamenii gasesc obiecte explozibile.

Alexandru ATROSCENCO, BATALIONUL GENIU: “De la inceputul anului sunt deja peste 200 de iesiri si la orice iesire este cate un obiect depistat, uneori sunt si mai multe. Ele se afla in sol si se gasesc deobicei in urma lucrarilor agricole, chiar si in curti la oameni in urma calamitatilor naturale, cum ar fi ploile.”

Potrivit datelor oficiale, in ultimele 3 decenii, 24 de persoane au murit din cauza obiectelor explozibile, iar aproape 30 au fost ranite, pe teritoriul Republicii Moldova.