Mai multi localnici dintr-un sat din Falesti se plang ca un drum din localitate a fost reparat de mantuiala. Muncitorii au sapat santuri, dar le-au lasat balta, astfel, ca sa intre in curti, oamenii trebuie sa sara peste ele. Ei afirma, insa, ca in fata gospodariei primarului, lucrarile au fost duse pana la capat. Oficialul neaga acuzatiile si spune ca santurile nu au fost acoperite pentru ca nu sunt bani.
In fata portii lui Alexandru Coser sta lasat de izbeliste un sant. Barbatul spune ca nu are cum sa-si parcheze masina, mentionand ca langa gospodaria primarului, santul a fost astupat, iar carosabilul – reparat.
Alexandru COSER, LOCUITOR AL SATULUI ALBINET, RAIONUL FALESTI: „Noi ne-am adresat la primarita, sa aflam daca intr-adevar primaria nu va betona rigolele, și dumneaei mi-a raspuns ca da, pentru ca primaria nu are bani, dar eu i-am raspuns pentru ce atunci ati creat probleme la sateni care acum n-au acces in curte.”
Oamenii spun ca este o nedreptate, pentru ca drumul a fost asfaltat doar pe langa gospodaria primarului, membru al Partidului Socialistilor.
Alexandru COSER, LOCUITOR AL SATULUI ALBINET, RAIONUL FALESTI: „Ea mi-a spus ca asa s-a hotarat la consiliul local, dar la consiliul local este scris ca portiunea de drum trebuie sa fie alba si nu betonata, banii care trebuia sa-i faca la oameni rigoli betonate, ei le-au folosit pentru o portiune de drum care ea nici nu este programata sa fie betonata”
Ca sa ajunga in propriile curti, locuitorii trebuie sa treaca printr-o... cursa cu obstacole, asa cum sunt nevoiti sa sara peste un sant de aproape un metru latime.
”Unde locuieste primarita s-a facut si strada buna si rigole, dar la ceilalti cetateni a hotarat sa sara peste sant. Nepotii sa iasa tot asa”
”Nu ne place la moment ca nu putem sa intram cu masina in curte si nici noi nu putem intra. Le vom betona noi din cate am inteles”
Din cauza santurilor, oamenii spun ca vor avea necazuri cand va ploua, iar gospodariile vor fi in pericol.
"Lumea e multumita ca avem drumuri bune ca aici era strașnic cand ploua, dar durerea noastra sunt rigolele. Va ploua tare si tot materialul acesta de pe drum se va scurge in rigoli si vor bloca aceste tevi”
Primarul satului a negat acuzatiile, spunand ca nu sunt bani pentru a betona santurile ramase, asa ca oamenii vor trebui sa o faca din propriul buzunar.
Ala TARANU, PRIMARUL SATULUI ALBINET: "Decizia consiliului nu a fost cu rigolele pana la sfarsit, au fost betonati 80 de metri, 150 metri betonat rigole si restul sunt rigole de pamant. Daca era sa fie suma mai mare, atunci noi am fi putut sa le facem si pana in deal.”
Pentru reparatia strazii, inclusa in cadrul proiectului „Drumuri Bune”, s-au cheltuit 1,3 milioane de lei, iar primaria din localitate a alocat peste 260 de mii de lei pentru a astupa santurile.