Desi stratul de gheata format pe suprafata bazinelor acvatice din tara este destul de subtire, iar salvatorii indeamna oamenii sa nu se aventureze in aceste zone, mai multi pescari au mers astazi la lacul Ghidighici sa prinda peste la copca. Acestia spun ca nu le este frica sa se prabuseasca sub gheta, intrucat au experienta destula. 

Nea Vladimir este pasionat de pescuit de cand se tine minte, iar gerul de afara a fost un motiv numai bun pentru a iesi la pescuit. Asa ca, nu a stat prea mult pe ganduri si a venit sa prinda peste la copca pe lacul Ghidici. 

,,Astazi am prins vreo doi pesti, ca nu demult am venit. Vreo cateva zile in urma am prins frumusei, asa, de vreo 300 de grame."
 Barbatul spune ca nu ii este frica sa mearga mai departe de mal, intrucat stratul de gheata este gros. 

,,Nu mi-e frica. De ce sa-mi fie frica daca e de 15 centimetri gheata? Pe 5 centimetri si umbli pe gheata." 

Igor insa, are o alta parere. L-am surprins exact in momentul cand pleca de la pescuit. El pescuieste de mai bine de 10 ani, dar spune ca nu s-a incumetat sa mearga in mijlocul lacului, si a pescuit de la mal. 

,,Langa mal numai. La mijloc inca nu se poate, e periculos. Depinde de gheata. Daca gheata e groasa, se poate de dus. Daca gheata e slaba, mai bine de stat acasa." 

Iar acest tanar spune ca vine la copca din pura placere, desi nu prea a prins peste astazi. 

,,Peste cam nu prea azi, dar cu cateva zile in urma a fost." 

 ,,Gheata e destul de normala." 

Intrebati daca stiu cum sa faca fata situatiei in care se prabusesc sub gheata, pescarii au cam dat din umeri. 

,,In asa caz, trebuie de verificat din start gheata." 

,,Eu daca stiu ca o sa ma prabusesc, eu nici nu intru pe gheata." 

 ,,Au fost cazuri, dar pana la brau si ieseam si repede acasa."

In aceasta perioada, oamenii sunt indemnati sa evite pescuitul la copca sau mersul pe bazinele acvatice, intrucat grosimea ghetii nu depaseste 8-10 centimetri.